Sandra Bullock a incasat 56 de milioane de dolari in perioada iunie 2009 – iunie 2010, aceasta suma reprezentand onorariile actritei pentru rolurile din filmele „Vrei sa te insori cu mine?/ The Proposal” si „Povestea unui campion/ The Blind Side”.
Actritele Reese Witherspoon si Cameron Diaz au realizat fiecare venituri de 32 de milioane de dolari in aceeasi perioada.
Witherspoon nu a mai aparut pe marile ecrane din 2008, cand a fost lansat filmul „De Craciun nu stam acasa!”, cu Vince Vaughn. Ea se va intoarce in iarna intr-o comedie semnata de James Brooks, „How Do You Know?”, unde joaca alaturi de Jack Nicholson, Paul Rudd si Owen Wilson.
Gratie filmelor „Shrek”, unde da voce personajului Fiona, Diaz a avut un venit constant, insa ea si-a lansat recent si comedia de actiune „Intalnire exploziva”, unde joaca alaturi de Tom Cruise. Diaz mai joaca si alaturi de fostul sau iubit, Justin Timberlake, in filmul „Bad Teacher”.
Pe locul al patrulea in topul realizat de revista Forbes s-a clasat Jennifer Aniston, cu venituri de 27 de milioane de dolari.
Sarah Jessica Parker ocupa pozitia a cincea, cu venituri de 25 de milioane de dolari.
Locurile urmatoare au revenit, in ordine, actritelor Julia Roberts si Angelina Jolie – fiecare cu cate 20 de milioane de dolari -, Drew Barrymore (15 milioane de dolari), Meryl Streep (13 milioane de dolari) si Kristen Stewart (12 milioane de dolari).