„Avem un tiraj initial de 5.000 de exemplare, care ne asteptam sa se vanda anul acesta, iar in functie de feed-back-ul primit din piata vom mai avea un tiraj, probabil de cel putin inca 5.000 de exemplare”, a explicat Luiza Dragomir, director de marketing si PR al editurii.
Pretul cartii este de 39 lei si poate fi deja gasita in librarii.
Cu o sinceritate tipic americana, autorul destainuie in cartea Trump: Cum sa devii bogat, toate secretele reusitei sale. Sfaturile lui vizeaza subiecte multiple, de la felul in care trebuie sa se imbrace oamenii de afaceri pana la secretele unei negocieri reusite.
„Am intitulat cartea ‘Cum sa devii bogat’ pentru ca de fiecare data cand intalnesc pe cineva, acesta este primul lucru pe care vrea sa il stie”, scrie Trump.
„Obiectivul meu e succesul. Asta face mai mult decat banii. E bine sa fii platit. De cele mai multe ori, e absolut necesar si e un indicator bun al reusitei, dar cu siguranta ca nu e singurul”, a mai scris Trump in volum.
Donald Trump este unul dintre cei mai celebri miliardari ai Americii si reprezentant al „visului american”. Plecat aproape de la zero, a facut avere in urma afacerilor din sectorul imobiliar, a pierdut totul si apoi si-a refacut averea.