In Romania, aceste telefoane de lux, cu preturi de vanzare care variaza intre 4.000 si 20.000 de euro, au inceput sa fie introduse pe piata relativ recent, in urma cu aproximativ 6 luni.
„Lunar, in Romania se vand aproximativ 40-50 de mobile de lux Nokia Vertu, ajungandu-se la vanzari de cel putin 200.000 euro. Avand in vedere ca un mobil de lux costa cel putin 4.000 de euro, piata este destul de mare chiar si la un numar mic de unitati vandute”, a spus Razvan Stanciulescu, director executiv al MediaMaxCenter.
Mobilele Vertu sunt fabricate din metale sau pietre pretioase, precum safire, rubine, diamante, aur galben sau platina, tastele fiind realizate in cele mai multe cazuri din titaniu si zinc.
Din cauza pretului foarte ridicat, multi distribuitori din Romania prefera sa vanda aceste mobile la comanda, urmand sa le importe abia dupa ce clientii se arata interesati. In cele mai multe cazuri, clientul trebuie sa plateasca un avans care se ridica la aproximativ 70% din valoarea totala a telefonului.
„Acest avans destul de mare, precum si faptul ca in Romania inca nu exista suport service pentru aceste mobile fac aceasta piata una destul de greu abordabila”, a spus Radu Rosoga, director al companiei Gersim. Service-ul se face in afara tarii, telefoanele fiind trimise la companiile de unde au fost facute importurile.
MediaMaxCenter importa Vertu din Italia, Germania si Austria, in timp ce Gersim importa numai pe baza de comanda din Dubai si Germania.
„Deocamdata, nici unul dintre clientii nostri nu a raportat vreo problema, nici de soft si nici de hardware, asa ca nu am intampinat nici o situatie in care sa trebuiasca sa il trimitem peste hotare spre inlocuire sau reparatii”, a spus Stanciulescu.
In primul trimestru, MediaMaxCenter a vandut in jur de 30 de telefoane Vertu. „Cele mai cautate modele sunt Constellation (cu pret de vanzare de circa 6.400 euro – n.r.) si Ascent”, a adaugat Stanciulescu. La o cifra de afaceri de 650.000 euro pe primul trimestru, aceste vanzari au reprezentat aproximativ 15% din veniturile MediaMaxCenter.
Gersim a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de aproximativ 11 mil. euro, conform oficialilor companiei. Conform datelor publicate de Ministerul de Finante, compania a inregistrat in 2005 venituri de 5,5 mil. euro. MediaMaxCenter si eComStar au inregistrat anul precedent afaceri in valoare de aproximativ 3 mil. euro fiecare. Companiile estimeaza cresteri pe anul acesta de 10- 20%.
Una din strategiile de vanzare pentru mobile de lux ale producatorului de telefonie mobila Nokia este lansarea pe piata a unui numar redus de bucati, care este aproape imediat preluat de distribuitori si retaileri din intreaga lume. „Deja exista lista de asteptare pentru unele modelele Vertu. Cu toate ca in Romania nu este vorba de o cerere atat de mare, devine dificil sa importam astfel de telefoane. Am avut trei comenzi acum o saptamana, dar nu le-am putut inca onora”, a spus Rosoga.
Cu toate ca sunt foarte scumpe, mobilele nu beneficiaza de facilitati tehnice de ultima ora. De exemplu, softul instalat pe acest tip de telefoane este vechi de aproximativ 3 ani, nefiind compatibil cu multe dintre facilitatile intalnite la telefoanele mult mai ieftine, dar mai noi (3G, camera foto etc.).
Tocmai din acest motiv, telefoanele de acest tip sunt preferate de clienti mai degraba pentru a sublinia statutul social, si mai putin pentru functionalitatea efectiva.
„Cei interesati sa achizitioneze astfel de mobile sunt persoanele care vor sa scoata in evidenta ca au foarte multi bani”, a spus Stanciulescu.
Vertu este creatia lui Frank Nuovo, designer al companiei Nokia. Potrivit reprezentantilor companiei, vanzarile marcii Vertu insumeaza cateva zeci de mii de unitati anual la nivel global.
Printre vedetele internationale care detin astfel de telefoane se numara Gwyneth Paltrow, Madonna, Mariah Carey, in timp ce Jennifer Lopez detine trei modele diferite.