Nicu Sârghea a murit în urmă cu câteva ore, la doar 48 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral (AVC), au spus surse din familia lui. Artistul a murit chiar cu puțin înainte de lansarea unei noi piese, “Te-am sunat din greșeală”.
Nicu Sârghea făcea parte din trupa Vunk din anul 1994. Atât el, cât și Cornel Ilie și-au dorit să intre în muzică după experiența din concursurile Cântarea României la care participau împreună. Formația a reușit să ajungă una dintre cele mai de succes din țară.
Nicu Sârghea a murit în urmă cu câteva ore, au spus surse apropiate din familia artistului.
Cu doar o seară înainte de a muri, Nicu Sârghea postase o fotografie cu el pe Facebook pe vremea când era tânăr. „Ai fost superb”, i-a scris o prietenă, iar replica artistului a fost „N-am murit”. Persoana i-a respectivă i-a mai spus „Arăți ca și cum”.
„Nu pot să cred că dialogul ăsta a avut loc ieri și astăzi s-a stins. Ce premoniție! Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat un alt apropiat.
Cei din trupa Vunk sunt în șoc și nu au făcut nicio declarație oficială până la această oră. În urmă cu 3 ore, formația anunțase lansarea unei noi piese intitulate „Te-am sunat din greșeală”. Nicu Sârghea s-a stins din viață cu doar o zi înainte ca piesa să apară.
„Nu știm cum stați cu planurile de Revelion, dar știm exact ce facem mâine! Fiți cu ochii pe Vunk pentru că lansăm varianta cvartet a piesei ‘Te-am sunat din greșeală’! Și nu e nimic accidental în ceea ce urmează!”, a fost postarea oficială a trupei Vunk.