Care sunt planurile de viitor ale retelei in Romania, ce prinde la publicul roman si nu le place vecinilor unguri si cehi, cum se simt cele sapte posturi tematice pe care le are Discovery in Romania pe o piata de publicitate saracita de criza, aflati intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro de Ada Roseti
.
DailyBusiness.ro: Sunteti responsabila de programele Discovery in Romania, dar si Ungaria, Slovacia si Cehia. Ce diferente observati la publicul romanesc, comparativ cu celelalte tari?
Ada Roseti: Cred ca este vorba, in primul rand, de niste diferente la nivel cultural. Exista trasaturi specifice. Pe masura ce plecam din Romania si ne indreptam spre Cehia, interesul pentru stiinta, pentru lucrurile aplicate, inclusiv hobby-uri manuale, creste. E unul din lucrurile care face ca interesul pentru anumite programe sa fie specific fiecarei tari.
DB: Se vede o diferenta la nivel de audienta, programele Discovery sunt mai mult sau mai putin urmarite de romani?
AR: Ele sunt foarte diferite si principalul element care naste diferentierea asta este piata de cablu si satelit. In Romania, aceasta piata are acoperire de 95%, in Ungaria de 75%, in Cehia abia de 55%. Si atunci, evident, numarul persoanelor care au acces la programe prin intermediul ofertelor de cablu si satelit difera.
DB: Este la fel de mare ca in Romania discrepanta de audienta intre televiziunile generaliste si cele tematice, cum este si Discovery?
AR: Este mai mare chiar, pentru ca posturile de nisa ajung la mai putini oameni, din ratiuni de distributie. Pana la urma si distributia are o componenta de piata. Piata de la noi a cerut mai mult, piata de la ei a cerut mai putin. Pana la urma, se autoselecteaza, iar diferentele reflecta interesul sau dezinteresul pentru canalele tematice.
DB:In 2007-2008 advertiserii erau foarte interesati de canale tematice, de nisa. Criza le-a scos cumva din media-plan, advertiserii s-au dus acolo unde era audienta, la televiziunile generaliste. A simtit acest trend si Discovery?
AR: E greu sa comentez. Nu ma ocup de vanzarile de publicitate, dar ce pot sa spun este ca avem spatiile publicitare umplute la maxim. Asta se vede. Fiecare minut disponibil pentru publicitate este dat. Suntem soldout.
DB: Anul acesta ati lansat cateva productii locale si in Romania, fara sa dati foarte multe detalii despre continuarea lor. Urmeaza proiecte similare si in 2011?
AR: Investigam intotdeauna oportunitati de a realiza productii locale, de altfel am si produs cateva episoade lungi, cu echipe partial din tara. Varianta de a realiza o serie de documentare in Romania este intotdeauna pe masa.
DB: Si care ar fi problema?
AR:Problema este ca trebuie, in primul rand, sa se ridice la standardele internationale pe care le-am trasat. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este sa aducem pe Discovery o productie „made in Romania” care sa fie sub nivelul celor pe care le difuzam in mod normal, si al carui singur argument pentru difuzare este ca e romanesc. Si ne dorim in aceeasi masura ca ceea ce vom produce local, pentru ca o vom face la un moment dat, cand vom gasi mixul ideal, sa fie relevant si pentru brand.
DB: Cum trebuie sa fie produsul pentru a corespunde brandului?
AR:Nu e suficient sa fie bine produs din punct de vedere tehnic si organizational, trebuie sa fie si foarte relevant pentru ce reprezinta Discovey, pentru noi intern, dar si pentru public. Poate sa fie un subiect minunat, si ni s-au oferit astfel de subiecte, dar nu raspundeau criteriilor noastre de brand. Sunt o multime de oameni care fac lucruri interesante, dar atata vreme cat nu intra in categoriile de interes pentru retea, nu avem cum sa-l facem.
DB: Ca de exemplu?
AR:Un documentar despre o personalitate istorica din Romania, care a facut nistre chestii extraordinare nu se potriveste. E la fel de disonant in grila Discovery precum ar fi un program care nu este bine produs. Cand vom gasi programul care sa raspunda celor doua cerinte, o sa-l vedeti pe post.
DB: Tine si de resurse, ati gasit lacune de profesionalism la casele de productie, specialistii romani cu care ati putea realiza concepte locale?
AR: Pana in momentul aceasta nu am avut nicio oferta din Romania care sa raspunda criteriilor pe care impunem: calitatea si relevanta pentru grila Discovery. Cred ca problema resurselor este ultima care ne preocupa.
DB: Urmeaza noi lansari marca Discovery in Romania anul viitor?
AR: Vom lansa in ianuarie TLC. Este prioritatea nostra si pe el ne concentram. Posibilitatea de a face alte lucruri exista intotdeauna, dar trebuie sa existe si un business plan in spate, care sa le justifice.
DB: Care sunt, pentru Discovery, concurentii directi vizati ai TLC, un post tematic pentru femei?
AR: Intra in concurenta cu posturile pentru femei dar si cu cele generaliste. Studiile nostre de piata ne-au aratat ca in cele mai multe cazuri, femeia tine telecomanda in familie. Nu ne definim prin diferenta fata de un alt canal. Unele programe de pe televiziunile generaliste pot sa targeteze o audienta similara, unele programe tematice la fel, sau chiar unele de pe televiziuni la care nici nu te astepti. Asta nu inseamna ca suntem in concurenta cu cele de lifestyle, putem sa fim in cocurenta la un anumit moment si un anumit motiv chiar si cu o televiziune de sport, sau copii.