- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Afacerile liderului din publicitatea TV, Pro TV, au scazut cu 38% in T1

29 Apr, 17:45 • Redactia DailyBusiness
Veniturile Pro TV SA , proprietarul posturilor de televiziune Pro TV, Pro Cinema, Pro TV International, Acasa TV, MTV Romania si Sport.ro, s-au ridicat la 35,6 mil. dolari, cu 38% mai putin fata de perioada similara a anului trecut, au anuntat oficialii Central European Media Enterprises (CME), actionarul majoritar al Pro.
Afacerile liderului din publicitatea TV, Pro TV, au scazut cu 38% in T1

Profitul operational Pro TV a scazut cu 70% in primele 3 luni ale anului curent fata de perioada similara a anului precedent, de la 23,3 milioane dolari, la 7,15 milioane dolari.

Veniturile totale raportate de grupul CME in primul trimestru al amului s-au ridicat la 141,2 milioane euro, in scadere cu 40% fata de primele trei luni ale 2008.

Si profitul grupului a scazut dramatic in prima parte a 2009, perioada descrisa de Adrian Sarbu, presedinte si COO al CME ca „cel mai dificil trimestru din istoria CME in toate regiunile in care suntem prezenti”.

Profitul operational al CME s-a cifrat la 15,4 milioane dolari in primul trimestru al anului, in scadere cu 76% fata de primele trei luni ale 2008, cand s-a ridicat la 65,4 milioane dolari.

Urmărește Daily Business pe Google News