Produsul creat de cele doua companii, numit Amazon Unbox va fi testat de un numar limitat de abonati ai TiVo. Prin Amazon Unbox clientii vor putea inchiria sau cumpara filme sau alte clipuri video descarcandu-le direct de pe Internet pentru a le putea viziona ulterior la televizor.
„Desi utilizatorii de Internet pot urmari continutul video de pe YouTube, majoritatea oamenilor nu considera ca pot aprecia filme le de lung metraj sau alte emisiuni decat daca le pot vedea la televizor”, a spus Tom Rogers, director executiv al TiVo.
Anuntul Amazon.com si TiVo vine la o zi dupa ce compania de retail Wal-Mart, impreuna cu Apple iTunes, a introdus o versiune-test a serviciului sau de download video, prima care are sustinerea tuturor marilor producatori de filme de la Hollywood.
Dezavantajul Amazon Unbox este ca nu a incheiat parteneriate cu studioul Walt Disney, ale carui productii sunt populare printre amatorii de filme si desene animate. Pe de alta parte, iTunes ofera filme doar de la Disney si Paramount.