Profitul companiei in 2006 a fost de 2,4 miliarde de euro, cu 132% mai mult fata de anul precedent. Profitul operational al grupului a crescut cu 16% pana la 1,87 de miliarde de euro, mai ales datorita cresterii de 10,4% a profitului celei mai mari divizii, RTL Group, respectiv de pana la 835 de milioane de euro.
Datoriile grupului se vor reduce suficient pana la sfarsitul anului acesta, pana la o valoare cuprinsa intre 1,2 miliarde de euro si 1,5 miliarde de euro.
Bertelsmann va investi de asemenea 500 de milioane de euro intr-un fond de investitii, detinut de Citigroup si Morgan Stanley, pentru a-si directiona fondurile in Asia si SUA.
Pana acum, gigantul media european s-a implicat foarte putin in afaceri din new media. Gunther Thielen, directorul executiv al Bertlesmann, justifica reticenta sa fata de noile media prin suficienta canalelor traditionale pe care compania le acopera.
Acum, directorul a evitat sa dea detalii despre posibile achizitii, limitandu-se a declara ca este inca dificil sa identifice afaceri de new media sustenabile. Cu toate acestea, politica companiei se va orienta atent catre gasirea de noi oportunitati.