Veniturile pe grup ale Brand Management s-au ridicat la 1,5 milioane euro, cumuland afacerile din Romania si cele din Bulgaria, unde compania a realizat 250.000 euro in 2008.
Biroul din Cehia a fost deschis la finalul anului trecut, dupa o investitie de 35.000 euro.
Potrivit lui Marincoi, compania urmareste o evolutie de 60% in Bulgaria pentu anul in curs fata de 2008, pana la 400.000 euro.
In prezent, agentia este implicata in noua campanie indoor dezvoltata de Unilever in 19 orase din Romania si Bulgaria, in perioada 3 februarie-19 martie.
Potrivit lui Razvan Marincoi, Brand Management a fost aleasa pentru dezvoltarea pe indoor a campaniei de catre agentia de media a Unilever, iar un factor important in decizia Unilever a fost prezenta serviciilor Brand Management pe ambele piete in care se urmarea implementarea campaniei.
Acesta nu a precizat valoarea contractului semnat cu Unilever.
Campania, denumita „Goana dupa aur” promoveaza 6 branduri Unilever: Dove, Rexona, Clear, Dero, Cif si Domestos, si a fost afisata in 15 locatii Carrefour, 14 locatii Real, 2 locatii Cora si o locatie Auchan.
In toate locatiile au fost decorate usile de acces si au fost amplasate stand-up column-uri, suporturi proprietare Brand Management (foto). In Bulgaria campania a fost implementata in Sky City Sofia Mall, Mall of Sofia si City Center Sofia Mall, pe stand-up column-uri si scari rulante (CCS Mall).