- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Cati bani au facut in 2010 cele mai mari agentii de media din Romania

24 Aug, 11:39 • marian.rujoiu
Pe o piata a investitiilor in media aflata in declin din cauza crizei economice, in 2010, unele dintre marile agentii de publicitate au reusit sa-si majoreze cifra de afaceri, in timp ce altele au consemnat scaderea veniturilor, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finante.
Cati bani au facut in 2010 cele mai mari agentii de media din Romania

Media Investment

, parte a The Group, condusa de Zoltan Szigeti, Bogdan
Nicola si Mihaela Nicola, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de
aproape 190 de milioane de lei, echivalentul a aproape 45, 1 milioane
euro, in crestere cu 29% , respectiv 7,45% fata de 2009.

De asemenea, profitul net a crescut in 2010 de la 2,55 milioane euro, cat inregistra in 2009, la 2,74 de milioane de euro. 

Tot anul trecut, compania a crescut numarul de angajati de la 37, la 44 de persoane. 

Zenith Media, agentia de media a Saatchi&Saatchi, condusa de Radu Florescu, a inregistat anul trecut o cifra de afaceri de aproape 164 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 38,9 milioane euro, in scadere fata de 2009, cu 6,29%, respectiv 5,58%.

Pe de alta parte, compania si-a crescut profitul net in 2010 fata de 2009 cu peste 23%, de la 4,5 milioane de lei, la peste 5,6 milioane de lei, echivalentul a 1,07 milioane euro, respectiv 1,33 milioane euro.

De asemenea, numarul de angajati a scazut de la 56, cati aveau in 2009, la 40 in 2010.

Initiative Media, parte a grupului Lowe, condusa de Paul Radu si Veronica Savanciuc si-a crescut cifra de afaceri in 2010 fata de anul anterior, cu 5,9%, pana la peste 161 milioane lei, echivalentul a peste 38,3 milioane de euro.

Profitul net al agentiei a scazut insa cu peste 31%, de la peste 2,9 milioane lei, cat inregistra in 2009, la putin peste 2 milioane de lei, in 2010.

Pe de alta parte, compania si-a crescut numarul de angajati de la 37 la 41 de persoane, in 2010.

Afacerile agentiei Starcom Media Vest, membra a Vest Group Leo Burnett, avand ca actionariat local grupul francez Publicis au scazut in 2010 cu 19,7%, pana la 142 milioane de lei, echivalentul a 33,8 miloane euro, de la 40,2 milioane euro.

De asemenea, profitul net al agentiei in 2010 a fost de aproape 855 mii euro, in scadere de la 1,31 milioane euro, in timp ce numarul de angajati a ramas constant.

Mediaedgecia, parte a grupului Ogilvy Group Romania, a inregistat in 2010 o cifra de afaceri in usoara crestere fata de 2009, de la 129 milioane de lei, la 130 de milioane de lei, echivalentul a 30,9 milioane euro. 

Profitul agentiei a crescut insa semnificativ, de la putin peste 140 de mii de euro in 2009, la peste 630 de mii de euro, iar numarul de angajati a crescut de la 36 la 38.

Urmărește Daily Business pe Google News