Oficiali ai companiei ce detine una dintre cele mai mari retele de televiziune din Rusia au anuntat un profit net pe primul trimestru de 28,1 mil. $ (21,3 mil euro), o crestere cu 24% fata de primul trimestru al anului trecut.
Valoarea companiei, dupa ce pretul actiunilor sale s-au dublat fata de pretul din luna mai a anului precedent, a fost evaluata la 4 mld. $ (3,4 mld. euro), a scris Reuters.
CTC a inregistrat o rata a audientei in primul trimestru de 9,3%, mai mica decat rata inregistrata in perioada similara a anului 2006, cand compania a raporat audienta de 10,8%.
Pentru intreg anul 2007, oficialii CTC Media si-au pastrat estimarile financiare initiale, ce vizeaza obtinerea unor venituri operationale in valoare de 460-500 mil. $.
CTC Media include una dintre cele mai mari retele de televiziune rusesti, CTC Network. Reteaua CTC Network are o audienta de peste 100 de mil. de telespectatori.