CTP: Mediul de business din Romania continua sa fie bazat pe interferenta vicioasa cu statul

Scurt portret

Joaca tenis de 3 ori pe saptamana. Tenismanul preferat: Roger Federer, a carui fotografie se regaseste pe unul dintre peretii biroului din redactia Gandul.

Este un cinefil declarat. Regizorul preferat este rusul Andrei Tarkovsky, iar actorul preferat roman „din toate timpurile” este George Constantin.

Nu foloseste computerul, isi scrie toate textele pe hartie: „Eu sunt un om de hartie. Si asa o sa mor”.

Inainte de a se afirma ca jurnalist, s-a remarcat ca scriitor de proza stiintifico-fantastica. Printre titlurile lansate se numara: Planetarium, Vremea manzului sec sau Trigrama Shakespeare.

Cristian Tudor Popescu, jurnalistul

Incepand cu 1991 este redactor sef-adjunct al cotidianului Adevarul, pana in 1996, cand preia functia de redactor sef al aceleiasi publicatii.

Paraseste Adevarul in 2005, alaturi de majoritatea jurnalistilor din redactie si pune bazele ziarului Gandul, pe care l-a condus, in calitate de director pana in 2008, cand renunta la atributiile executive, insa unde continua sa-si semneze in continuare textele, in calitate de senior editor.

Pe langa activitatea din presa scrisa are si aparitii televizate, la Realitatea TV – in emisiunea Cap si Pajura, alaturi de Emil Hurezeanu si la Pro Cinema, ca prezentator al emisiunii CineTePrinde.

DailyBusiness.ro

: V-a preocupat – dupa experienta de manager pe care ati avut-o la Gandul si la Adevarul – sa va faceti propriul business, eventual de presa?
Cristian Tudor Popescu: Nu. Eu nu am avut niciodata vocatia business-ului. Nici de presa, nici de alta natura. Nici nu am avut vreun business vreodata. Am fost fortat de imprejurari sa fiu presedintele consiliului de administratie sau detinator de actiuni, insa nu am avut niciun fel de vocatie, inclinare spre asa ceva. Business-ul de presa este altceva decat presa, gazetaria, a face un ziar. Sunt oameni care se pricep la asa ceva. Eu nu m-am priceput niciodata, desi rezultatele pe care le-am avut din punct de vedere financiar, acolo unde am asigurat si managementul ziarelor, arata ca am facut un lucru bun. In continuare nu am nici cea mai mica dorinta sau vis de a face eu business de presa.
[img=424][/img]
DB: Sa inteleg ca nici actiuni la bursa nu aveti.
CTP: Nu. Nu am avut niciodata. Mi-am vandut si actiunile de la Gandul, toate catre domnul Adrian Sarbu.

DB: Aveti experienta, cel putin ca jurnalist de top, alaturi de Adrian Sarbu. Ati interactionat intr-un fel sau altul si cu Sorin Ovidiu Vantu, prin prezenta dvs. la Realitatea TV. Ce credeti ca ii diferentiaza pe cei doi patroni de presa, in calitate de lideri?
CTP: Pe dl. Vantu l-am vazut ultima data acum 12 ani. Si de atunci cred ca am mai discutat cu dansul de 3 sau 4 ori, telefonic. Daca asta se poate numi ca il cunosc pe dl. Vantu. Iar pe dl. Sarbu va pot spune ca nu l-am mai vazut de 1 an si jumatate. Dansul este in momentul de fata la un moment foarte inalt in business-ul international si foarte greu mai ajunge prin Romania. In ceea ce priveste ceea ce-i diferentiaza pe cei doi, exista o diferenta din start.

DB: Care?
CTP: Adrian Sarbu este un om de televiziune, are si studii la baza, in aceasta directie. A fost un regizor de documentar notabil la vremea lui, dupa ce a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica. Pe de alta parte, Vantu nu are niciun fel de pregatire initiala legata de showbiz, legata de media sau televiziune. Asta este diferenta principala. Apoi, din ce se vede, Adrian Sarbu a optat pentru o varianta de infotainment, o televiziune generalista axata mult pe divertisment, filme, transmisii sportive – cum este Pro Tv-ul, sau pe telenovele, cum este Acasa TV. Pe de alta parte Realitatea TV era o televiziune jurnalistica. Era.

DB: Si de ce considerati ca nu mai este?
CTP: Pentru ca in ultima vreme sunt din ce in ce mai puternice tentele tabloide.

DB: S-a speculat mult daca diversi ziaristi cunoscuti sunt „saraci si cinstiti” sau dimpotriva. Credeti ca numele mari din jurnalism ar trebui sa aiba o declaratie de avere?
CTP: A fost o discutie in acest sens cu 2 sau 3 ani in urma. Saptamana Financiara a avut, daca nu ma insel, o initiativa de felul acesta. Initiativa nu a fost corecta. Eu eram atunci presedintele CRP (Clubul Roman de Presa) si nu a fost apreciata.
[img=288][/img]
DB: De ce?
CTP: Pentru ca ea putea fi facuta prin intermediul clubului, unde Saptamana Financiara era membru, de altfel. Avand aceasta organizatie am fi putut atunci, prin vot, sa cadem cu totii de acord asupra unei declaratii de avere pe care sa o faca jurnalistii, sau cel putin cei cu functii de conducere. Nu la modul salbatic, absolut empiric si mincinos – in multe cazuri – in care a facut-o Saptamana Financiara. In mod arbitrar a aluat niste declaratii de la unii si de la altii, iar cei care nu au avut nimic de declarat au primit niste inventii, la rubrica ce le revenea.

DB: S-a inventat si in cazul dvs.?
CTP: Este si cazul meu. Atunci Saptamana Financiara a inventat pur si simplu case de sute de mii de euro pe care le-as avea eu la Breaza, samd. Pentru ca eu am refuzat sa fac o declaratie pentru revista privata a unui trust, in legatura cu mine. Asta era o informatie pe care o ofeream gratuit unei reviste private. Eu am zis, „nu se poate sa faca asta Saptamana Financiara. Hai s-o facem prin club, publicam simultan in mai multe medii chestiunea aceasta si atunci este corect”.

DB: Deci sunteti de acord cu o astfel de initiativa?
CTP: O astfel de initiativa ar fi corecta, laudabila, desi nu exista baza de drept pentru asa ceva. Jurnalistii sunt persoane private, nu sunt alesi de nimeni, nu sunt pusi in functii publice, nu iau bani de la buget. A, cand e vorba de cei de la TVR si radioul public, acolo da. Pentru ca au bani de la buget. Dar o persoana privata… nu se poate defini un criteriu care sa duca la declaratia de avere a unui jurnalist decat daca ne intoarcem la legea 18, aia de pe timpul lui Ceausescu. Trecem la declararea averii de catre toti cetatenii. Un jurnalist nu poate avea niciun fel de diferenta formala fata de restul civililor. Daca hotaram ca jurnalistii trebuie sa-si dea declaratii de avere, atunci inseamna ca toata lumea trebuie sa-si dea declaratii de avere.

DB: Mediul de business din Romania, cum il percepeti, ca eficienta, ca moralitate?
CTP: Din pacate, in mare parte, mediul de business din Romania continua sa fie bazat pe interferenta cu statul. Si interferenta vicioasa cu statul. Se urmaresc, in continuare, in Romania, obtinerea in mod preferential, fie prin licitatii trucate, fie prin incredintari directe, fie prin privatizari mai mult sau mai putin dubioase, banii statului. Sunt prea putini cei care sunt cu adevarat investitori dinamici, care incearca sa faca un business adevarat, prin investitie, prin banii lor, neincercand sa jumuleasca bugetul de stat.

[quote]Ion Tiriac are o anumita etica in afaceri. Dar asta nu inseamna ca e vreun samaritean, vreun filantrop. Vai de mine![/quote]
DB: De ce ar fi nevoie, in opinia dvs., pentru transformarea acestui mediu de afaceri intr-unul real?
CTP: Exista posibilitatea schimbarii mediului de afaceri din Romania, dar numai in conditiile unei mari stricteti din punct de vedere al legislatiei financiare. Pe mine nu ma impresioneaza… Nu cred ca DNA-ul va face ordine in viata economica a Romaniei. Nu DNA-ul trebuie sa faca ordine, trebuie sa o faca Fiscul, Garda Financiara. Organismele financiare care trebuie sa fie de forta celor din America sau din Germania. Nu ma impresioneaza legiunile de mascati care salta din cand in cand pe cate unul cu toate televiziunile pe ei. As prefera niste baieti cu manecute, foarte tacuti si eficienti, care sa-i viziteze pe X si pe Y si sa-i arda pe tacute, de sa le mearga fulgii.
[img=269]Pe fundal, fotografia cu tenismenul Roger Federer, preferatul lui CTP[/img]
Pana cand nu o sa avem astfel de organisme… Uitati-va ce evaziuni se practica! Sportul national din Romania este evaziunea fiscala. Si stie toata lumea. Se practica in toate felurile, in materie de returnari de TVA, de munca la negru samd. Dupa parerea mea, aceasta campanie asa-zis anticoruptie, cu spectaculozitatea ei ineficienta, cu descinderi in fata casei, cu diverse personaje carate inapoi la DNA ca sa fie filmate, a facut mai mult rau. Ceea ce trebuia sa se faca si in continuare este de facut este activitatea de control tacuta si eficienta a organelor financiare: verificari la declaratiile de avere. In modul asta trebuie lucrat, nu cu spectacole de mascati.

[quote]Daca hotaram ca jurnalistii trebuie sa-si dea declaratii de avere, atunci inseamna ca toata lumea sa-si dea declaratii de avere[/quote]
DB: Puteti nominaliza 1-2 oameni de afaceri din Romania care, in opinia dvs., fac business eficient?
CTP: Ion Tiriac a venit in Romania deja fiind un om de afaceri de o anvergura impresionanta. Prin urmare, el nu are acel trecut pe care il au multi dintre asa zisii oameni de afaceri din Romania, care s-au afirmat beneficiind in mod preferential, la inceputul anilor ’90, de o bucata din bugetul de stat al Romaniei, intr-un fel sau altul. Ion Tiriac nu are asa ceva. A venit deja avand bani din strainatate. Si din moment ce a rezistat controalelor fiscului german, repetate, intr-o tara in care tatal lui Steffi Graff a intrat la puscarie cand ea era numarul 1 mondial, pentru evaziune fiscala, inseamna ca Ion Tiriac, in momentul de fata, are o anumita etica in afaceri. Dar asta nu inseamna ca e vreun samaritean, sau filantrop. Vai de mine! Este un dur, un rechin, te arde imediat daca nu esti atent. Dar cred ca are mai multa etica adusa din formatia lui.

DB: Si al doilea?
CTP: Dan Sucu, de la Mobexpert. E un exemplu de om care si-a facut business-ul fara sa ia bani de la stat si sa nu-i mai dea inapoi. A incercat sa si-l construiasca intr-un mediu realmente privat. Mai mult decat atat, am admirat faptul ca a avut un vizionarism, o prospectiune in activitatea lui peste hotare. A incercat sa-si lanseze fabrici in afara Romaniei. Iata un exemplu de business real.

Sportul ca business, in Romania

DB: Sunteti jurnalist, scriitor, cinefil si un impatimit al tenisului. Cat de des jucati tenis?
CTP: De trei ori pe saptamana. Mai des nu pot, n-am timp. As juca si noaptea.

DB: Credeti ca ar putea fi sportul un business bun pentru Bucuresti, pentru Romania? Daca s-ar organiza un turneu de tenis mai puternic, sau s-ar construi un stadion pe care sa se organizeze competitii mai mari?
CTP: Nu. Cel putin in orizontul de timp care ma mai priveste pe mine, in continuare, nu se va intampla asa ceva. Un mare turneu de tenis este rezultatul unei dezvoltari economice si sociale cu asupra de masura. Adica, un turneu de tenis este un lux, pe care tara respectiva si-l poate permite. Cel putin in perioada lui de inceput. Daca ar fi sa lansam un mare turneu de tenis el nu ar avea in spate aproape 140 de ani ca Wimbledonul. El ar fi a new brand. Si un brand nou are nevoie de timp in care trebuie sa investesti, fara sa castigi. Sa pierzi in mod programat niste ani pana cand turneul respectiv capata amploare si incepe sa returneze din bani. In clipa de fata in Romania nu exista conditii economice, sociale, acest sport nu este suficient de popular in tara. Eu stiu mai bine cat vor fi de pline, mai exact cat nu vor fi de pline tribunele la Openul Romaniei, care se va desfasura peste 2 luni.
[img=289][/img]
DB: Dar din alte sporturi, de exemplu fotbal?
CTP: Din sport, da, sigur ca se pot castiga bani. Pai castiga fotbalistii. Castiga, dupa parerea mea bani foarte multi si nemeritat. Dar asta este, daca asta este businessul… insa este un business viciat.

DB: In ce sens?
CTP: Pentru ca am vazut cu totii ce matrapazlacuri se practica in fotbalul romanesc. Ce aranjamente, spagi, blaturi si asa mai departe. Deci acestia nu sunt niste bani adevarati. Nu mi se pare ca in momentul de fata, si nici intr-un orizont de timp observabil, sportul poate sa fie un business real in Romania.

Presa scrisa va deveni un hobby, ca filatelia

DB: Sunteti un critic acerb al tabloidizarii presei. Credeti ca acest fenomen are legatura cu faptul ca advertiserii aleg cantitatea in fata calitatii?
CTP: Da. Are legatura cu faptul ca ratingul, tirajul, audienta au devenit factori determinatori. Daca vorbim de tabloidizarea presei scrise, in conditiile de recesiune continua a presei scrise, care a inceput inainte de declansarea acestei crize economice – un fenomen separat – si care va continua si dupa eventuala rezolvare, ameliorare a recesiunii, una din modalitatile de supravietuire este tabloidizarea. Asa ai mai usor asigurat un public fata de un ziar quality, care in clipa de fata nu mai poate sa traiasca in mod real. El ori este sustinut de catre un trust, ori de catre un patron puternic. Este imposibil, in momentul de fata, ca un ziar quality sa supravietuiasca din vanzari de spatiu publicitar si din tiraj, abonamente si vanzare libera.
[img=290]CTP si biroul sau din redactia Gandul[/img]
DB: Finalitatea va fi disparitia quality-urilor?
CTP: Va fi sfarsitul presei scrise. Presa scrisa nu mai are viitor, dupa parerea mea. In 10-15 ani, a citi presa scrisa va fi echivalent cu filatelia. Un hobby pentru cunoscatori, care vor dori sa mai simta mirosul de cerneala a ziarului deschis la cafea, dimineata. Vor exista si astfel de oameni, putini, nise.

Practic, notiunea de mass din expresia mass-media va pieri in caracterizarea presei scrise. Va ramane un mediu, dar fara mass. Deci nu va mai fi un mediu de informare in masa pentru ca nu va mai putea concura, sub nicio forma noile media, Internetul. De altfel ati avut o prima demonstratie, foarte elocventa, in cazul mortii lui Michael Jackson. Prima stire aparuta despre moartea lui Michael Jackson nu a apartinut nici macar unei retele profesioniste de televiziune, nu mai vorbim de presa scrisa. A apartinut unui site. Este limpede ca in ceea ce priveste informarea, viteza de reactie, ziarele nu mai pot sa faca fata de mult.

[quote]Este imposibil, in momentul de fata, ca un ziar quality sa supravietuiasca din vanzari de spatiu publicitar si din tiraj, abonamente si vanzare libera[/quote]
DB: Si online-ul este un canal media. Exista jurnalismul, jurnalistul online.
CTP: Online-ul este un alt mediu si asa cum stim, mediul modifica mesajul. Cei care scriu, citesc si vizualizeaza pe net sunt diferiti de cei care scriu si citesc presa scrisa. Sunt alti producatori, alt tip de producator de text si alt tip de consumator de text.

Ganditi-va numai la faptul ca feedback-ul in cazul presei scrise a fost asigurat – eu imi amintesc acei ani – lunga vreme de scrisorile timbrate si lipite cu limba pe margine. Or, dupa ce se scria un text, asteptai 5 zile, o saptamana pana cand veneau scrisorile. Exista un serviciu de scrisori, de relatii cu publicul, citeai scrisorule care uneori se adunau cu kilogramul, asta era modul de reactie. In clipa de fata reactia este aproape instantanee la un text pe care l-ai lansat pe net. In primele minute, primul sfert de ora deja ai reactii, deja exista o intreaga lume a forumistilor, a oamenilor care intervin pe net, care comunica intre ei, este un univers separat, de alta natura.

DB: Ce ziare tiparite cunoscute credeti ca risca sa dispara in viitorul apropiat, poate chiar la finalul anului?
CTP: Nu pot sa rostesc nume pentru ca ar insemna in primul rand sa fiu o cobe pentru bransa mea. Si as putea sa fac, in acelasi timp, un serviciu negativ, sa influentez piata spunand despre cutare ziar ca va disparea. Nu este corect, etic sa pronunt nume de ziare care urmeaza sa dispara. Nu stiu daca vor disparea, dar cel mai probabil vor ramane pe net si vor disparea ca ziare pe hartie.

Generatia de regizori tineri lucreaza mai mult pentru export

DB: Referitor la industria de film din Romania, care acum 10 ani era in criza de idei si in criza de bani. Acum ce criza traverseaza?
CTP: Acum e in criza de bani (zambind). In criza de idei nu mai este. Exista o generatie de cineasti tineri, remarcabili care au simtit pulsul, au reusit sa se racordeze la pulsul cinematografiei internationale. Si acesta este un lucru foarte important. Noi nu am fost niciodata sincronizati cu evolutiile cinematografice europene si mondiale. Succesele noastre din trecut, stiu eu…Gopo sau Liviu Ciulei, sau Dan Pita, au fost accidente, nereprezentative pentru un sistem cinematografic romanesc. Un creator a reusit la un moment dat un film care a fost premiat. In rest insa cinematografia romaneasca, ca de altfel si cultura romana, in general, a venit in spatele evolutiilor din exterior, cu mai mult sau mai putin.

[quote]Sunt prea putini cei care sunt cu adevarat investitori dinamici, care incearca sa faca un business adevarat, prin investitie, prin banii lor, neincercand sa jumuleasca bugetul de stat[/quote]
DB: Am fost „intarziati”.
CTP: Intotdeauna la noi lucrurile se intamplau dupa. Dupa cativa ani ne trezeam si noi cu structuralismul, cu deconstructia, il descopeream pe Derrida, si asa mai departe. Iar in cinema a fost la fel. Ganditi- va ca in filmul „Faleze de nisip” din 1983, interzis de Nicolae Ceausescu, era un film potrivit pentru anii ’70. El era, ca virulenta anti-sistem, sub Reconstituirea lui Pintilie din 1970. Semana mai degraba cu filmul „Cutitul in apa” al lui Roman Polanski din 1962. Ei, pentru prima data, dupa anul 2000, baietii astia: Cristi Puiu, Radu Munteanu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristi Nemescu – Dumnezeu sa-l ierte – oamenii astia au simtit, inainte de a face filmul, ca trebuie sa-si pune problema „eu trebuie sa fac un film, care ce sa faca?”
[img=271]Trofeul 10 pentru Romania, primit de Cristian Tudor Popescu la categoria Jurnalisti, in 2005[/img]
DB: Unde greseau cineastii dinainte de ’89?
CTP: Cineastii romani dinainte de ’89 isi propuneau sa faca un film cu un target difuz – daca vorbim in termenii advertisingului. Daca-i intrebai „De ce faci dumneata filmul asta?”, rapundeau „Domnule, eu doresc sa zgudui o lume intreaga, daca se poate”. Pai pe cine? „Pai, soimii patriei, coafezele, filosofii, pe toata lumea as dori eu sa zgudui”. Iar rezultatul erau multe productiuni filosofarde, metaforizante, suferind si de „mesajita”. Asta e o boala teribila.

DB: Care erau simptomele mesajitei?
CTP: Adica, in filmul ala nu se putea intampla nimic fara mesaj. Nu putea sa apara o gaina care se uita in boabe fara ca asta sa insemne ceva. „Adica ce-a vrut sa spuna autorul cu chestia asta”. Asta se numeste mesajita.

DB: Generatia tanara de cineasti s-a vindecat.
CTP: Acesti baieti au descoperit, de pilda ca in film trebuie sa se mai intample si lucruri care se intampla pur si simplu pentru ca se intampla, nu ca vrem noi sa spunem ceva. Dupa sindromul: „E scris adanc, bate-n ciocoi”. Cand Ipingescu ii citea, de fapt ii traducea ziarul lui Jupan Dumitrache, si cand nu intelegea, ii spunea lui Titirca: „E scris adanc, bate-n ciocoi”. Or acum, acest „e scris adanc”, in sfarsit a fost lichidat. Putem sa vedem intr-un film de Radu Muntean o replica de genul acesta: „Crezi ca aici sunt niste curve, in localul asta? Sau niste fete cu prietenii lor?”. Iar raspunsul clefait a lui Mimi Branescu cu saorma in gura este: „Eu cred ca sunt niste curve cu prietenii lor” (razand).

Ei, acest dialog nu bate nici in comunism, nici in capitalism, nu bate nicaieri. Sunt pur si simplu niste imagini pe care acesti baieti si le-au asumat, si iata ca strainatatea le-a prizat. Spre stupoarea unora din Romania. Acesta este si punctul slab al cinematografiei noastre.

DB: In ce sens?
CTP: Baietiii astia au inceput sa produca filme pentru Cannes, pentru Berlin, pentru Venetia, pentru Oscar. Nu-i mai intereseaza publicul romanesc. Un astfel de film isi are premiera in Romania la 6-7 luni, 1 an dupa ce el a fost lansat in exterior. Ceea ce duce si la o situatie stranie. Toti acesti oameni au fost preocupati de lansarea filmelor in exterior, au venit cu o notorietate in fata careia noi nu puteam sa ne entuziasmam decat la modul patriotic, pentru ca multi romani nu stiau filmele astea. Au venit cu premii, cu Palme D’Or, Un certain regard, da’…care-i filmul?