Victor Dobre, directorul executiv al IAA, a afirmat ca Dinamo este primul club de fotbal membru al acestei asociatii.
Comitetul director al IAA si-a dat acordul, la sfarsitul saptamanii trecute, pentru adeziunea noilor membri, asociatia numarand acum 130 de membri.
Mircea Copaci, directorul de marketing al FC Dinamo, a explicat ca gruparea a aderat la IAA tinand cont de calitatea celorlati membri, majoritatea companii importante din advertisingul romanesc.
„Avantajele tin mai mult de cunoasterea pietei de publicitate, a potentialilor nostri parteneri, a potentialelor noastre colaborari viitoare cu sponsorii nostri si cu viitori sponsori. Un club de fotbal are o mare parte din buget asigurat din sponsorizari, iar pentru noi este o oportunitate sa intelegem exact cu ce sa intampinam cerintele sponsorilor nostri”, a declarat, Mircea Copaci, citat de NewsIn.
International Advertising Association (IAA) Romania, infiintata in 1993, reprezinta interesele industriei de media, publicitate si marketing din Romania.
Printre obiectivele declarate ale asociatiei se afla protejarea si promovarea libertatii discursului comercial si a alegerii consumatorului, precum si incurajarea, practicarea si acceptarea autoreglementarilor din domeniul publicitatii. Rolul sau este sa promoveze in Romania standardele internationale recunoscute in domeniul publicitatii.