- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Estimarile Cocor privind reclamele de pe fatada magazinului, primite cu scepticism

22 May, 00:01 • sergiu.mihalcea
Magazinul Cocor tinteste 1 mil. euro pe trimestru din inchirierea viitorului spatiu media digital de pe fatada. Plan greu de atins, deoarece intreaga piata a panourilor TV outdoor a valorat anul trecut 2 mil. euro, spun reprezentanti din industrie.
Estimarile Cocor privind reclamele de pe fatada magazinului, primite cu scepticism

Magazinul Cocor din centrul Bucurestiului, aflat in prezent in proces de renovare, a lansat o oferta publica de inchiriere pentru Cocor Channel, viitorul spatiu de 565 mp de pe fatada magazinului, in urma careia se asteapta sa-si creasca de 10 ori incasarile trimestriale din publicitate, la 1 milion de euro.

Ecranele TV de pe fatada magazinului Cocor vor intra in functiune in octombrie 2008, si vor emite concomitent cu derularea lucrarilor de renovare a magazinului. Acesta ar trebui sa fie transformat intr-o locatie de lux pana in septembrie 2009.

„In conditiile in care piata de publicitate pe ecrane TV se ridica la valoarea anuala de circa 2 milioane de euro, iar bugetele alocate de clienti acestui mediu raman aceleasi, faptul ca apare Cocor Channel nu schimba piata”, crede Boris Popa, director general al IngaMedia, firma de OOH (out of home advertising).

„Chiar daca se muta de la un furnizor la altul (de la firmele care ofera deja panotaj TV outdoor, la Cocor Channel – n.r), bugetele pentru TV outdoor existente pe piata sunt aceleasi, iar tinta de venituri a oficialilor Cocor mi se pare usor nerealista”, a adaugat Popa.

[quote=Boris Popa, Inga Media]Daca vedeti in oras ecrane mai mari, inseamna ca locatia nu ofera o vizibilitate optima[/quote]
In opinia lui Dan Barbulescu, presedintele consiliului de administratie al Cocor.SA, tinta de 1 milion de euro pe trimestru este realista, el fiind de parere ca bugetele de marketing pe TV outdoor se vor muta din alte locatii catre spatiul Cocor, „in special in trimestrul patru”, iar advertiserii vor aloca bugete mai mari acestui mediu.

„Anul acesta tinta de venituri a fost regandita la 1 milion de euro pe trimestru, datorita extinderii de la 480 la 565 de metri patrati a suprafetei disponibile si cresterii investitiei in proiectul Cocor Channel, de la 2,2 milioane de euro la 6 milioane de euro”, a precizat Barbulescu.

In august anul trecut, oficialii Cocor estimau ca vor obtine venituri anuale de 500.000 de euro din publicitatea de pe fatada magazinului, spatiu care se anunta atunci de 480 de metri patrati, dar care intre timp a fost extins la 565 metri patrati.

Boris Popa, de la Inga Media, spune ca dimensiunea ecranului nu este esentiala pentru modul in care este perceput mesajul publicitar. „Pentru consumator, reclama se vede la fel de bine pe un ecran de 12 metri ca pe unul de 20 de metri patrati, iar in acest context oferta Cocor Channel nu e atat de spectaculoasa”.

„Interesul furnizorilor de TV outdoor este sa investeasca cat mai putin in aparatura. Daca achizitionez si plasez un ecran TV de 20 de metri patrati in loc de unul de 12 metri patrati, nu ii aduc nici un beneficiu clientului, deoarce mesajul este vazut la fel, in schimb eu amortizez mai greu investitia. In plus, clientul plateste acelasi pret de expunere, indiferent ca furnizorul ii ofera un ecran de 12 metri sau unul de 20”, a explicat Popa.

„Daca vedeti in oras ecrane mai mari, inseamna ca locatia nu ofera o vizibilitate optima, este departe de intersectie sau intr-o zona aglomerata, facand astfel necesara prezenta unui ecran mare, pentru a-l ajuta sa iasa in evidenta”, a adaugat el.

[quote=Dan Barbulescu, Cocor SA]In prezent, din mesh-uri si bannere expuse pe fatada obtinem 100.000 de euro pe trimestru[/quote]
Un alt manager din piata si-a exprimat indoiala in privinta viabilitatii planurilor celor de la Cocor, motivand ca locatia nu este ideala. „Pentru client, precum si pentru agentii, va fi o problema faptul ca fatada magazinului este paralela cu drumul (de obicei astfel de amplasamente sunt perpendiculare pe axa drumului), intr-o zona cu trafic auto intens, ceea ce ii reduce din vizibilitate”, a spus directorul de marketing al unei agentii specializate. El a adaugat ca o alta problema va fi chiar dimensiunea mare a fatadei de ecrane TV, deoarece mesajele se pot disipa sau acoperi reciproc.

Cocor S.A. asteapta oferte de achizitie pana pe 15 iunie si propune cumparatorilor un pachet de 6 ore zilnic pe cele 13 ecrane digitale ce vor fi amplasate pe suprafata fatadei, pe durata trimestrului patru al acestui an. Compania va acorda nota 10 la licitatie (calificativul maxim conform regulamentului licitatiei – n.r.) pentru oferte de peste 1 milion de euro.

„In prezent, din mesh-uri si bannere expuse pe fatada obtinem 100.000 de euro pe trimestru”, a spus Dan Barbulescu de la Cocor SA. „In 2005 am avut un tarif mai mic, in 2006 am avut venituri totale de 75.000 de euro, am invatat piata, si in 2007 am negociat premium-ul locatiei cu un partener serios, ajungand in prezent la un venit anual de 400.000 de euro din publicitatea pe cladire”.

Etapele „vanzarii” fatadei Cocor

In prima etapa a licitatiei organizata pentru Cocor Channel, pana la 30 mai, oferta vizeaza „actorii importanti ai pietei de publicitate” de la care se asteapta oferte de inchiriere de peste 180 minute pe zi (peste 50% din spatiul total disponibil) cu drept de subinchiriere pe baza de mandat.

In a doua etapa, 30 mai-15 iunie, vor intra in competitie si ofertele care acopera mai putin de 50% din spatiul publicitar oferit.

„La prima etapa a licitatiei vor participa angrosistii, agentii de publicitate, pentru un spatiu de peste 50% din totalul suprafetei, iar la a doua etapa detailistii, clientii directi, pentru un spatiu sub 50% din suprafata”, a spus Barbulescu pentru DailyBusiness.

Jumatate din spatiul publicitar al Cocor Channel este deja rezervat pentru continut propriu: brandurile de 4 si 5 stele, care vor fi gazduite in viitorul concept de magazin de lux, precum si pentru continutul cu caracter informativ din trafic, piata financiara, evenimente culturale, transmisiuni tv in direct, campanii interactive utilizand accesul pe telefonul mobil prin wifi, bluetooth, sms. Firma Daktronics Inc din SUA, prin filiala sa din Germania, se ocupa de realizarea designului, producerea si instalarea ecranelor pe fatadele sale.

Aceasta va fi cea mai mare instalatie de ecrane LED din Europa continentala, si a doua dupa Picadilly Circus din Londra, conform reprezentantilor Cocor SA.

IngaMedia a inregistrat in 2007 afaceri de circa 150.000 de euro pe segementul TV screen, iar pentru 2008 estimarile sunt de 400.000-500.000 de euro.

Pe piata romaneasca de TV screen-uri outdoor mai activeaza agentiile Phoenix Media,Vision Media Plus si M.TV World Media.

Phoenix Media detine 18 TV screen-uri in orase precum Timisoara, Bucuresti (11 ecrane), Bacau, Brasov, Sibiu si Alba, iar alte 3 ecrane sunt in curs de amplasare in Constanta, Cluj si Iasi.

Vision Media Plus detine 13 ecrane in orase precum Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Galati, Ploiesti, Sibiu si Timisoara.

Mai este loc pe piata

In opinia lui Popa de la Inga Media, in outdoor-ul romanesc mai este loc pentru extinderea retelei de ecrane TV outdoor, aceasta fiind, inca, o industrie care este la inceput.

Printre avantajele mediului TV screen pentru clienti, Popa enumara faptul ca imaginea este luminoasa, in miscare, atrage privirea si poate reprezenta o extindere de canal pentru spoturile TV clasice, la costuri mai reduse.

Urmărește Daily Business pe Google News