GMP a castigat licitatia organizata de Ursus Breweries la care au participat inca patru agentii de publicitate. Licitatia a durat trei luni si a avut trei etape care au presupus prezentari si testari de concepte pentru elementele ATL, BTL, PR si Internet.
Fiecare agentie de publicitate participanta la licitatie a fost recompensata de catre Ursus Breweries cu cateva mii de euro, conform oficialilor GMP. Aceasta metoda de recompensare, una destul de rar intalnita in publicitatea romaneasca, a fost considerata de Felix Tataru, general manager al GMP, ca „un gest onorabil, apreciat de toata piata”.
Pana acum, contul de strategie de comunicare al berii Timisoreana a fost administrat de agentia Lowe&Partners.
Printre clientii GMP se numara in prezent A&D Pharma (Sensiblu si Mediplus), Adevarul, Alcatel-Lucent, ApaNova, Gabriel Resources, Monte Banato, Mr. Bricolage, Raiffeisen Bank, Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala si Unilever (Cocolino, Omo).