Marti, un purtator de cuvant al
guvernului de la Atena a declarat ca televiziunea de stat se inchide
“din cauza lipsei de transparenta si a cheltuielilor fara masura”,
urmand ca cei 2.600 de angajati sa fie concediati.
In locul
ERT, guvernul intentioneaza sa creeze o noua Radioteleviziune
publica. Doua din cele trei partide din coalitia de guvernamant
(PASOK si DIMAR), precum si opozitia au respins o astfel de
initiativa.
Executivul grec ii acuzase anterior pe
jurnalistii de la televiziunea publica de sabotaj din cauza
criticilor la adresa politicilor sale in perioada de criza si a
grevelor declansate in timpul unor vizite de stat importante.
“In
urma arbitrarului, obscurantismului si a deciziei barbare a
guvernului tripartit de a pune lacatul pe ERT, conducerea
sindicatelor – Federatia panelena a Uniunii redactorilor POESY,
Federatia panelena de Radio si Televiziune POSPERT si Federatia
panelena a angajatilor din presa scrisa POEPTYM – a decis sa
declanseze o greva a jurnalistilor, angajatilor tehnici si
administratorilor din intreaga mass-media din Grecia cu o durata de
24 de ore”, se afirma intr-un comunicat al sindicatelor din media
elena, citat de RIA Novosti.
Astfel, greva tuturor media
private, inclusiv agentia de presa ANA-MPA si Secretariatul general
pentru presa (fostul Minister al presei), a inceput miercuri, la ora
locala 06H00. Greva in toata presa tiparita, ziare si reviste, va
incepe joi, la aceeasi ora, si se pare tot pe o durata de 24 de ore.
De la greva au fost exceptate mass-media care prezinta
protestul angajatilor din ERT. Jurnalistii eleni ameninta guvernul ca
greva angajatilor din mass-media va inceta numai atunci cand guvernul
va renunta la deciziile arbitrare, menite sa reduca media la tacere,
dupa cum au anuntat sindicatele.
Jurnalistii au facut apel la
intreaga breasla si la sustinatorii lor sa se adune, la ora locala
12:00, la un miting in fata sediului ERT.
Posturile publice
de radio si televiziune au incetat sa emita marti seara, la ora
locala 23:15, cand in loc de imagine a aparut insemnul ‘Fara semnal’.
Impreuna cu cele trei canale ale ERT a fost oprita si difuzarea altor
catorva posturi, intre care BBC si Deutsche Welle.
Partidul
PASOK, care face parte din coalitia de guvernare, a cerut organizarea
de urgenta a unei sedinte a executivului in legatura cu inchiderea
ERT. inchiderea posturilor publice de radio si televiziune ar putea
duce la ‘evolutii imprevizibile’, au declarat reprezentantii stangii
democrate, care fac de asemenea parte din coalitie, informeaza
Agerpres.
In cursul serii de marti, numeroase forte de ordine
au fost amplasate in jurul sediilor ERT din Atena, Salonic, Patras si
alte cateva orase.