„Imediat dupa perioada sarbatorilor de Paste vom deschide a doua sucursala core business din tara, la Cluj. Inca nu putem face publica investitia, insa este vorba de un centru Apt amplasat in spatii inchiriate, care va dispune pentru inceput de doi angajati care vor fi transferati din Bucuresti pe o perioada de cateva luni, pana vom recruta si selecta personal specializat din Cluj”, au declarat pentru DailyBusiness reprezentantii companiei.
In prezent, grupul numara 1.250 de angajati si 12 puncte de lucru, in orase ca Sibiu, Iasi, Constanta sau Brasov.
Pentru 2008, grupul mai vizeaza cresterea activitatii si a portofoliului de clienti, finalizarea certificarii ISO 9001, extinderea programele de formare si dezvoltare serviciilor de consiliere in cariera.
„In privinta atragerii de noi clienti, putem afirma ca vizam cresterea portofoliului cu cel putin 3-4 clienti de talie mare, din IT, segmentul financiar bancar si retail” au afirmat reprezentantii Apt.
Printre clientii Apt se numara Western Union, Banca Transilvania, ING sau HP.
In prezent, exista 4 linii de afaceri care functioneaza sub brandul Apt: HR (recrutare & selectie, payroll & leasing de personal), BPO, training-dezvoltare si comunicare-PR.
Anul trecut, Apt a raportat un numar de 530 persoane recrutate, o medie de 950 angajati in leasing, 676 persoane care au beneficiat de training, 270 participanti la programe de team building si organizarea a peste 30 de evenimente corporative.
Tot in 2007, compania a deschis un centru de dezvoltare, sub titulatura Evolution, cu o investitie de 50.000 de euro. Evolution este un spatiu multidisciplinar dedicat activitatilor de formare si perfectionare personala si profesionala.
Grupul Apt funcioneaza doar in Romania, avand actionariat american.