Conducerea companiei nu a decis inca spre ce agentie isi va indrepta oferta de cumparare, dar intentia realizarii unei astfel de tranzactii a devenit evidenta mai ales dupa ce compania rivala, Publicis, a achizitionat anul trecut agentia de publicitate si media interactive Digitas cu 1 miliard de euro.
Una dintre variantele pe care conducerea Havas le ia in calcul este achizitionarea agentiei AKQA, unul din cele mai importante hotshop-uri de online din SUA.
Din declaratiile unor insideri, citate de AdWeek, actionarul principal al AKQA, firma de capital privat Francisco Partners, intentioneaza sa vanda agentia pentru mai mult de 200 de milioane de dolari (150,9 milioane de euro).
Printre clientii cei mai importanti se numara Coca-Cola, Diageo si McDonalds iar veniturile in 2006 sunt estimate la 70 de milioane de dolari (52,8 milioane de euro), cu 33% mai mult decat in 2005.
Majoritatea agentiilor independente de media online au fost absorbite de conglomerate in ultimii ani, iar achizitiile acestea isi arata in sfarsit roadele, conform lui Seth Alpert, managing director la firma de consultanta media AdMedia Partners.
Agentiile independente care au mai ramas sunt urmarite cu atentie de marile grupuri care vor sa isi dezvolte departamentele de online si interactive media.
Totusi, analistii sunt sceptici in ceea ce priveste urmatoarele tranzactii. Ei considera ca o afacere de amploarea celei incheiate intre Publicis si Digitas nu va avea loc in urmatorul trimestru.