If Media este controlata de omul de afaceri Mihai Barbu. Postul If TV va fi transmis prin cablu, platforma tehnologica fiind disponibila deja, prin firma de cablu Miba Telecom, care face parte din portofoliul de firme Miba, detinute de Barbu.
„Dorim sa aducem noutate locuitorilor din Ilfov, in prezent nu exista nici un trust de presa al judetului Ilfov, dar nici un post TV local, iar noi vrem sa le oferim ilfovenilor ceva creat special pentru ei”, a declarat pentru DailyBusiness Adela Florea, actionar al trustului If Media.
Postul TV va avea ca tinta, in faza initiala, locuitorii judetului Ilfov de peste 40 de ani, urmand ca apoi sa-si modifice target-ul in functie de feedback-ul primit de la telespectatori, a mai explicat Florea.
In prezent televiziunea are o echipa formata din 17 angajati, majoritatea tineri, care in decursul lui 2008 va fi extinsa in functie de modificarile survenite in grila, conform companiei.
Pana la sfarsitul lui 2008 reprezentantii If Media au in plan lansarea unui post radio online si a unui ziar, in prima faza saptamanal, care vor fi difuzate in raza judetului Ilfov.
Acestia nu au oferit informatii referitoare la veniturile estimate de trust in 2008.
Trustul If Media a fost infiintat la jumatatea anului 2007.