- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

In „bucataria” mogulilor: CNA arbitreaza scandalurile de la Antena 3 si Realitatea TV

05 Apr, 16:12 • marian.rujoiu
Consiliul National al Audiovizualului (CNA) s-a autosesizat in scandalurile care au cuprins Realitatea TV si Antena 3 si a scos, marti, mai multi jurnalisti la raport. Despre rolul institutiei de reglementare si necesitatea implicarii in problemele de management si editoriale ale celor doua posturi de televiizune, DailyBusiness.ro a stat de vorba cu mai multi specialisti.
In bucataria mogulilor: CNA arbitreaza scandalurile de la  Antena 3 si Realitatea TV

Cauzele le-au reprezentat demisia reporterului Sorina Matei de la Antena 3, plecarea jurnalistilor Oana Stancu si Adrian Ursu de la Realitatea TV la Antena 3, precum si scandalul dintre Sebastian Ghita si Sorin Ovidiu Vintu privind ingerintele managementului in politica editoriala.

Adrian Ursu, care a refuzat participarea la intalnirea de marti, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca CNA s-a transformat astfel intr-un organism care „isi interpreteaza in mod bizar atributiile”, si „nu intervine atunci cand ar trebui, dar are tresariri etice cand nu e chemat sa se implice”.

Afirmatiile fostului realizator al „Orei de foc” de la Realitatea TV vin in contextul in care postul de televiziune este acuzat de reprezentantii CNA de ingerinta in politica editoriala.

Ursu: Nu vreau sa fiu partas la scandalul Realitatea

Ursu a precizat ca a refuzat participarea la sedinta CNA de azi pentru ca nu a dorit sa se faca „partas la scandalul public de la Realitatea TV”

Jurnalistul, care modereaza in prezent o emisiune la Antena 3, a adaugat ca a raspuns in acest sens Consiliului, trimitand o scrisoare prin care isi motiva refuzul.

Potrivit realizatorului TV, CNA s-a autosesizat referitor la scoaterea din grila Realitatii Tv a emisiunii „Ora de foc”, precizand ca nu exista nicio plangere in acest sens.

De asemenea, jurnalistul a mai spus ca prezenta celor chemati nu poate fi obligatorie.

Pe de alta parte, avocatul Mihai Valentin Neagu a declarat pentru DailyBusiness.ro ca in cazul in care ar fi existat o plangere depusa la CNA, ar fi fost chiar recomandat ca institutia sa discute cu jurnalistii, inainte sa treaca la sanctionarea posturilor de televiziune.

In ceea ce priveste rolul CNA, analistul Media Iulian Comanescu, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca pentru partea de continut si etica jurnalistica, personal, ar fi preferat o autoritate mai putin legata de politic si mai apropiata de o asociatie a industriei.

Analistul a adaugat ca CNA-ul a aparut in anii ’90 ca un soi de inhibitor pentru piata privata.

„Spectrul national a fost controlat de FDSN-ul lui Ion Iliescu prin intermediul unui TVR aservit, in acei ani. Dar hai sa revenim in prezent: daca Realitatea se duce sa se parasca pe ea insasi la CNA, credem oare ca piata are puterea de a se autoreglementa? Date fiind toate aceste imprejurari, CNA a procedat cu bun simt”, a mai spus Comanescu.

Pe de alta parte, Comanescu a mai spus ca motivul pentru care CNA a chemat jurnalistii la raport l-a constituit schimburi publice de replici „care au continut acuzatii grave din punctul de vedere al eticii jurnalistice”, atat in cazul Realitatea TV cat si al Antenei3.

„Cred ca CNA trebuie sa se preocupe de asta. Iar invitatii sunt chemati mai curand in calitate de manageri cu atributii editoriale decat de jurnalisti propriu-zisi”, sustine Comanescu.

Comanescu nu crede ca discutiile de marti vor fi urmate de vreo sanctiune a institutiei de reglementare. Si asta deoarece CNA nu are atributii in acest sens.

Comanescu: Nu e recomandata implicarea CNA

„CNA nici nu are parghiile necesare pentru a face ordine in managementul institutiilor media si nici nu e de dorit sa le aiba, dar faptul ca situatii dubioase precum cele de la Realitatea si Antena 3 sunt aduse in atentia publica si precizate mi se pare util” , a mai spus Comanescu.

Analistul media Iulian Comanescu sustine ca faptul ca Consiliul a chemat marti jurnalistii este o „situatia e oarecum exceptionala fiindca imprejurarile de la Realitatea si Antena 3 sunt exceptionale”.

Comanescu a precizat ca CNA este, conform legii, o institutie de supraveghere.

In ceea ce priveste conflictul de la Realitatea Media, Rasvan Popescu, presedintele CNA, a declarat ca managementul Realitatea TV a fost chemat la sedinta de marti pentru ca sa „ne lamurim ce se intampla la Realitatea Media, cine si ce atributii”.

La sedinta au fost prezenti Sebastian Ghita, manager Realitatea Tv, Sorin Freciu, presedinte al Consiliului de Administratie al Trustului Realitatea Catavencu, Sorin Enache, director general Realitatea TV.

In plus, managerul Realitatea, Sebastian Ghita, a catalogat scandalul iscat de eliminarea din grila a emisiunii „Ora de foc” si demisia jurnalistilor Adrian Ursu si Oana Sancu, precum si „scandalul bodyguarzilor”, drept „pozitionari diferite ale noastre fata de cei din Consiliul de Administratie”.

„Eu sper ca aceste pozitionari diferite ale noastre fata de cei din Consiliul de Administratie, pe tema contractului de management, sa se schimbe. Daca nu se schimba, probabil vor fi discutate chiar in AGA. Atunci, fie Consiliul de Administratie va fi imputernicit sa rezilieze contractul de management, fie noi vom reusi sa obtinem schimbarea Consiliului de Administratie”.

La randul sau, Sorin Freciu, presedintele CA al Realitatea Media, a spus ca acest CA „a luat intr-adevar act de cateva probleme legate de partea editoriala. E vorba despre niste concursuri organizate editorial si cu care Consiliul de Administratie nu a fost de acord”.

Pe de alta parte, Freciu a spus ca reprezentantii Consiliului de Administratie nu au si nu au avut niciodata vreo atributiune editoriala.

Acesta a adaugat ca exista o propunere de board editorial la Realitatea, neaprobata inca.

Urmărește Daily Business pe Google News