- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Jetix vizeaza o cota de piata de circa 45% pana la sfarsitul anului

11 Jul, 12:27 • sergiu.mihalcea
Postul TV Jetix estimeaza ca va atinge pana la sfarsitul anului o cota de piata de circa 45% pe segmentul televiziunilor pentru copii, atat ca audienta cat si ca venituri, au declarat pentru DailyBusiness oficialii companiei.
Jetix vizeaza o cota de piata de circa 45% pana la sfarsitul anului

In semestrul intai, veniturile Jetix s-au majorat cu aproximativ 10% comparativ cu cele inregistrate in aceeasi perioada a lui 2007.

Pentru semestrul al doilea, oficialii postului estimeaza o crestere mai accentuata, astfel incat veniturile sa se situeze, la nivelul lui 2008, cu 20-25% peste cele inregistrate in 2007.

In iunie, Jetix a fost lider de audienta, inregistrand un rating mediu de 2,7% pe un target format din copiii cu varste intre 4 si 14 ani din mediul urban si intervalul orar 7-24. Pe locul 2 s-a clasat Cartoon Network, cu un rating mediu de 2,2%, si Minimax, cu 1,4%.

Totodata, Jetix a raportat cea mai mare rata de crestere a ratingului in randul statiilor de copii, fata de luna mai – 22%. Pe locul 2 din acest punct de vedere s-a clasat Cartoon Network, cu 10%.

Pe ansamblul pietei TV, postul Jetix a inregistrat o cota de piata de 15,8% pe un target format din copii cu varste intre 4 si 14 ani.

Unul dintre programele care au contribuit la cresterea audientei si veniturilor postului este serialul Lazy Town. Acesta s-a situat, in iunie, pe primul loc in topul programelor postului, cu un rating mediu de 3,5% si o cota de piata de 20,6%.

Jetix Europe, lider pan-european in programe de divertisment destinate copiilor cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani, are 14 statii si este distribuit in aproape 50 milioane de locuinte din 58 de tari si in 18 limbi.

Jetix face parte din alianta globala de divertisment lansata de Jetix Europe si Walt Disney (reteaua de televiziune ABC si Jetix America Latina) in 2004.

Fox Kids, lansat pe 1 aprilie 1999 in Romania, a devenit Jetix la 1 ianuarie 2005.

Urmărește Daily Business pe Google News