Rares Petrisor, general managerul Media Pozitiv, a declarat pentru DailyBusiness.ro, ca agentia a semnat cu cele doua instititutii un contract de tip multianual, care se reinnoieste la sfarsitul anului calendaristic, daca partile nu solicita altceva.
Acesta a mai adaugat ca agentia nu gestioneaza un buget fix, ci percepe un fee (onorariu) lunar, a carui valoare este confidentiala.
Media Pozitiv ofera celor doua companii membre ale TBI Financial Services comunicare corporate, relatia cu presa, consultanta media, image & brand management, conceperea si implementarea de campanii de PR & CSR, organizare de evenimente.
Printre clientii agentiei se numara Ambasada Frantei, Automobile Bavaria, BCR Erste, Check Point Software Technologies, Crucea Rosie Romana, UNICEF, Allegra Consulting, Lexmark, Omniasig, Omnilogic, TriGranit Development Romania.
Prezenta in tara noastra din anul 2003, TBI ofera clientilor sai credite de bunuri, credite de nevoi personale si carduri de credit. TBI Credit a dezvoltat o retea de 70 de filiale in toate orasele mari din Romania si peste 150 de puncte de lucru in magazinele partenere pentru a se adresa clientilor din intreaga tara.