Piata sistemelor DVR (Digital Video Recorder) din America este pe o panta ascendenta, motiv pentru care advertiserii nu mai sunt interesati de spatiul TV. Televiziuni ca NBC, ABC si CBS se vad nevoite sa ofere spatiu TV gratuit sau chiar sa returneze banii advertiserilor, deoarece ratingul televiziunilor americane este tras in jos de cresterea cererii de pe piata DVR-urilor.
Prin sistemul Digital Video Recorder, consumatorii de TV pot programa inregistrarea preferentiala de emisiuni, filme sau urmarirea unor posturi TV pentru inregistrarea de seriale, talk-show-uri. DVR-urile ofera flexibilitate consumatorului american, care poate urmari ce emisiune de la ce televiziune vrea, cand si cum vrea, dar mai ales fara spoturi publicitare.
Din aceasta cauza, televiziunile americane se confrunta cu o situatie fara precedent in istoria colaborarii advertising-TV, fiind nevoite sa returneze sume importante de bani sau sa dea gratis spatiu publicitar. NBC a inceput sa returneze in jur de 500.000 de dolari per advertiser, ajungand la suma de 10 milioane de dolari.
Un articol al „Advertising Age”, sursa de stiri in media si marketing, arata ca rating-ul scade cu 5% in timpul calupurilor publicitare, in timp ce consumatorii de TV care detin un aparat DVR sar peste 60% din reclame. Se pare ca NBC vrea sa rezolve problema publicitatii prin introducerea unui sistem de masurare a rating-ului in timpul difuzarii spoturilor TV, ceea ce spera oficialii NBC ii va convinge pe advertising sa nu renunte la achizitionarea de spatiu TV.
Situatia de pe piata advertisingului TV se va inrautati anul viitor, cand se vor lansa mai multe servicii de tip DVR.