Compania nu a mai reusit sa inregistreze performantele de anul trecut, datorate succesului de care s-a bucurat filmul Avatar.
In plus, afacerile companiei au fost afectate de scaderea de popularitate a ziarelor si de pierderile generate de reteaua sociala MySpace.
Profitul companiei a scazut in diviziile de publishing, internet si film, si au crescut pe segmentul de televiziune.
Profitul operational al diviziei de publishing a scazut la 36 milioane de dolari, de la 243 milioane dolari cu un an in urma, din cauza cheltuielilor pentru lansarea cotidianului The Daily, destinat exclusiv tabletelor, si a unui litigiu care a costat compania 125 milioane de dolari.
Reteaua sociala MySpace si alte proiecte digitale ale companiei au inregistrat pierderi de 165 milioane de dolari, cu 15 milioane mai mari decat cu un an in urma, pe fondul scaderii popularitatii retelei sociale.
NewsCorp este asteptata sa vanda MySpace in urmatoarele luni.
Divizia de film a companiei a inregistrat un profit operational de 248 milioane de dolari, la jumatate fata de profitul spectaculos inregistrat in primul trimestru al anului trecut datorita succesului filmului Avatar.
Rezultatele animatiei Rio vor fi incluse in rezultatele pe urmatorul trimestru.
Profitul companiei din productia de programe tv a crescut cu 25% pana la 735 milioane de dolari in primul trimestru, iar profitul televiziunilor grupului a crescut de patru ori pana la 192 milioane de dolari.
Robert Murdoch, proprietarul si CEO-ul NewsCorp, se declara multumit in special de rezultatele segmentului de televiziune, vazut in urma cu doar un an de catre unii ca fiind in dificultate, potrivit [url=http://www.brandrepublic.com/news/article/1068286/news-corp-profits-fall-21-post-avatar-blues/]sursei citate[/url].