Pleon Graffiti va oferi companiei Novo Nordisk servicii de consultanta pentru promovarea imaginii de companie si de produs. Agentia va concepe si va implementa activitati de relatii publice, precum organizarea de evenimente, managementul relatiei cu presa si suport pentru proiectele de responsabilitate sociala ale companiei la nivel national.
Colaborarea dintre cele doua companii a debutat in luna august a acestui an, cu lansarea campaniei de responsabilizare sociala „Noua ne pasa”, prin care Novo Nordisk a oferit sprijin bolnavilor de diabet din Romania.
Novo Nordisk este unul dintre cei mai mari producatori de medicamante pentru tratamentul diabetului zaharat, avand o experienta de peste 80 de ani.
Cu sediul central in Danemarca, Novo Nordisk are in prezent aproximativ 25.800 de angajati in 79 de tari si isi comercializeaza produsele in peste 179 de tari.
Pleon Graffiti este divizia de PR a agentiei Graffiti BBDO, afiliata din ianuarie 2006 la Pleon, parte din reteaua Brodeur/Pleon Worldwide si parte a Omnicom. Echipa Pleon Graffiti numara 14 specialisti in PR, care furnizeaza clientilor agentiei servicii de corporate PR, brand PR, managementul situatiilor de criza, servicii de comunicare pentru managementul schimbarii si public affairs.
Printre clientii agentiei se numara Aldo & Accessorize, Arval, Automobile Dacia, Blue Air, Comisia Europeana, Egger, Eyemaxx, IEMA, Novo Nordisk, Oracle, Pagini Aurii, Pepsi, Renault, Salvati Copiii, Scandia Sibiu, Staer, Wrigley.