O analiza efectuata de IPP arata ca, pentru prima saptamana, alianta PSD+PC a cheltuit pentru publicitatea in mass-media centrala 305.832 euro, dintre care 157.344 euro pentru print si 148.488 euro pentru televiziune, relateaza NewsIn.
PNL se situeaza la mica distanta fata de social-democrati, cu 296.070 euro, dintre care 152.972 euro pentru print si 143.098 pentru televiziune.
PD-L se afla pe pozitia a treia a topului, cu cheltuieli de 180.873 euro, dintre care 105.070 pentru print si 73.803 pentru televiziune.
IPP precizeaza ca monitorizarea publicitatii a fost facuta prin intermediul companiei Alfa Cont, iar sumele prezentate reprezinta investitia bruta.
Potrivit comunicatului IPP, calculul investitiilor brute in publicitate se face conform tarifelor lista (rate-card) furnizate de publicatii, cuprinzand si eventualele tarife speciale pentru publicitatea electorala. Nu este luat in calcul nici un discount, barter etc. Toate preturile sunt exprimate in euro si includ TVA.
Monitorizarea se face pe: 21 cotidiane centrale, 119 de reviste/publicatii periodice si 15 posturi TV si 9 posturi de radio.