- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Publicitatea online a ajuns la un nivel record in 2010 in SUA

14 Apr, 10:35 • Redactia DailyBusiness
Veniturile din publicitatea online din Statele Unite au atins cifra record de 26 de miliarde de dolari in 2010, pe fondul cresterii popularitatii continutului video si al retelelor sociale, potrivit unui raport PricewaterhouseCoopers citat de AP.
Publicitatea online a ajuns la un nivel record in 2010 in SUA

Incasarile sunt cu 15% mai mari decat in 2009 si au depasit precedentul nivel record de 23,4 miliarde de dolari stabilit in 2008.

Ultimele doua trimestre ale anului au stabilit doua recorduri succesive ale incasarilor trimestriale, care s-au ridicat la 6,5 miliarde de dolari, respectiv 7,4 miliarde de dolari.

Cea mai populara forma de publicitate a fost cea in motoarele de cautare, care a generat venituri de 12 miliarde de dolari la nivelul anului trecut, reprezentand 46% din intreaga piata americana.

Bannerele si videoclipurile publicitare au reprezentat 38% din piata si au generat venituri de 9,9 miliarde de dolari.

Incasarile din publicitatea destinata terminalelor mobile sunt estimate, la nivelul anului 2010, intre 550 si 650 milioane de dolari, potrivit sursei citate.

Urmărește Daily Business pe Google News