„La 19 august 1963, in eter era difuzata prima emisiune in limba romana a postului de radio Deutsche Welle. Dupa aproape o jumatate de secol, la 1 ianuarie 2012, programul radio isi inceteaza activitatea”, se arata pe [url= http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15636316,00.html ]site-ul postului de radio[/url].
La sfarsitul lunii iunie, Horatiu Pepine, care a fost corespondent permanent la Bucuresti al postului de radio, a declarat pentru Mediafax ca Radio Deutsche Welle a renuntat la licenta audiovizuala pe care o detinea in Bucuresti si va inceta sa emita in limba romana, pe frecventa pe care o detinea, pe 1 iulie. Totusi, programele in limba romana ale Radio Deutsche Welle au fost difuzate de alte posturi de radio locale, atat in Romania, cat si in Republica Moldova. In cele doua tari, emisia va inceta de la 1 ianuarie 2012.
Singura licenta audiovizuala Deutsche Welle in Romania, cea din Bucuresti, a fost cedata de catre societatea H.Pepine Media SRL, al carei asociat unic este Horatiu Pepine, catre Patriarhia Romana. Solicitarea societatii H.Pepine Media SRL de cedare a licentei pentru radio Deutsche Welle catre Patriarhia Romana si schimbarea denumirii Deutsche Welle in Radio Trinitas a fost aprobata in sedinta din 28 iunie a Consiliului National al Audiovizualului (CNA). H.Pepine Media SRL detinea licenta din Bucuresti a Deutsche Welle din anul 2004.
Contactat la momentul respectiv, Horatiu Pepine a declarat ca decizia inchiderii serviciului in limba romana al postului de radio Deutsche Welle a fost luata in luna ianuarie a acestui an. „Nu s-a intamplat dintr-o data. Radio Deutsche Welle urma sa iasa din Romania incetul cu incetul. S-a observat ca nu mai este nevoie de existenta posturilor de radio straine in limba romana. Se incheie un ciclu istoric”, a spus Horatiu Pepine. El a facut atunci referire si la faptul ca BBC World Service a renuntat la serviciul in limba romana.
Contactat, vineri, de Mediafax, Pepine a spus ca [b]nu stie ce se va intampla cu echipa[/b] care a lucrat pentru serviciul in limba romana al radio Deutsche Welle. De altfel, postul de radio Deutsche Welle nu mai avea inca de anul trecut o redactie in Bucuresti.
In acelasi anunt postat, vineri, pe site-ul Radio Deutsche Welle scrie ca oferta multimedia a redactiei romane „[b]continua si se extinde pe pagina de internet[/b], cu noi formate, cu un plus de informatii din cele mai diverse domenii de activitate, din Germania, Romania, Republica Moldova, din Europa si din intreaga lume”. „Nou in program este magazinul saptamanal european TV „Eurobox” in limba romana, realizat de Deutsche Welle, difuzat in programul TVR Info si postat pe pagina de internet” a Deutsche Welle, se mai arata in anunt.
Deutsche Welle este radioteleviziunea internationala a Germaniei, care difuzeaza in intreaga lume programe radio si TV, precum si continut online si multimedia prin internet. In Romania, televiziunea Deutsche Welle continua sa se regaseasca in grilele operatorilor de cablu si DTH. De altfel, Radu Busneag, reprezentantul Deutsche Welle in Romania, declara la Conventia de Comunicatii prin Cablu – care a avut loc la Bucuresti, pe 15 si 16 noiembrie – ca televiziunea Deutsche Welle Europe, versiunea europeana a televiziunii publice a Germaniei, care este difuzata si in Romania, se va relansa pe 6 februarie 2012, cand „isi va schimba radical fata” si modul de difuzare a continutului.
Decizia Deutsche Welle de renuntare la serviciul de radio in limba romana vine dupa ce, in anul 2008, piata de radio romaneasca a fost marcata de doua mari pierderi: BBC Romania, un post de radio important pentru prestigiul sau european, si Radio Europa Libera, un post important pentru constiinta nationala, si-au inchis serviciile in limba romana.
Astfel, [b]BBC World Service[/b] a anuntat, la sfarsitul lunii iunie 2008, ca se va inchide redactia in limba romana. Radio BBC Romania, care emitea circa 4 ore pe zi, si-a incetat emisia la 1 august 2008, dupa 68 de ani de activitate neintrerupta. Si difuzarea de programe in limba romana destinate Republicii Moldova a incetat, din cauza ca biroul de la Chisinau nu putea functiona fara infrastructura intregii redactii in limba romana. Inchiderea redactiei in limba romana a afectat 46 de angajati (30 la Bucuresti, 4 la Chisinau si 12 la Londra) si a dus la o economie de 1,3 milioane de lire sterline, dupa cum au anuntat la momentul respectiv oficialii BBC. De la 1 august 2008, pe frecventele din Bucuresti, Timisoara, Constanta si Sibiu, BBC Romania a difuzat programe in limba engleza din grila BBC World Service.
Si [b]Radio Europa Libera[/b] a incetat sa emita in Romania tot incepand cu 1 august 2008. Dupa 60 de ani de programe furnizate publicului roman, postul de radio ce a patruns adanc in constiintele romanilor a incetat sa emita in Romania, continuandu-si transmisia in Republica Moldova si regiunea Transnistria, dupa cum a anuntat presedintele institutiei, Jeff Gedmin. Potrivit lui Gedmin, incetarea transmisiei radioului Europa Libera in Romania a reprezentat „un pas necesar”, in contextul in care competitia pe piata media din Romania a crescut, odata cu aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana.