- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Revista gratuita \”Magazin agricol\”: investitie de peste 50.000 de euro

23 Apr, 11:43 • sergiu.mihalcea
Proprietarii revistei "Magazin agricol" au investit peste 50.000 de euro in lansarea acesteia si estimeaza ca anul acesta vor realiza un profit de 30% din aceasta suma, a declarat pentru DailyBusiness Bogdan Oprea, directorul editorial al revistei.
Revista gratuita \Magazin agricol\: investitie de peste 50.000 de euro

Cea mai mare parte a investitiei realizate in „Magazin agricol” a fost indreptata spre plata tipografiei si crearea retelei de distributie, precum si spre plata celor 12 angajati si a promovarii revistei in care s-au invetsiti circa 1.000 de euro.

Revista, care a fost lansata luni, 21 aprilie, este tiparita intr-un tiraj de 10.000 de exemplare lunar, are format A4 si inglobeaza pentru inceput 64 de pagini.

Bogdan Oprea ia in calcul cresterea numarului de pagini, odata cu solicitarile de publicitate.

Cocnomitent cu revista a fost lansat si un site de stiri agricole, www.magazinagricol.info, care contine stiri din toate domeniile de interes ale fermierilor.

„Pentru inceput, revista contine reclame la utilje agricole, produse precum pesticide si insecticide dar si ferme si producatoare animaliere. Venturile din primul an vor proveni 100% din publicitate, dar pentru 2009 nu excludem gasirea unor mijloace alternative”, a explicat Oprea.

Revista are o baza de 12 angajati, jumatate din ei fiind permanenti si restul in regim de colaborare, iar estimarile conducerii pentru sfarsitul anului vizeaza un plafon de 15 angajati.

„Magazin agricol” se adreseaza micilor si marilor fermieri. Distributia se face prin centrele proprii, si anume standuri amplasate in principalele localitati rurale din toate judetele tarii, circa 9 comune pe fiecare judet. Standurile sunt localizate la sediile primariilor, in magazinele satesti si la marile ferme, la directiile agricole, la asociatii, centre de consultanta si firme din domeniu.

„Pot spune ca am reusit sa acoperim 95% din centrele Directiilor Agricole de Dezvoltare din Romania”, a zis Oprea.

Continutul revistei „Magazin agricol” este axat pe subiecte din actualitatea agricola romaneasca si europeana, politica agricola comuna, subventii si fonduri UE, sfaturi ale expertilor, afaceri agricole de succes si interviuri.

Proprietarul revistei „Magazin agricol” si a site-ului de stiri www.magazinagricol.info este Tensor SRL, firma de consultanta si import de produse IT, o afacere de familie infiintata acum 12 ani in Romania. Acestea sunt primele proiecte media ale companiei.

Urmărește Daily Business pe Google News