- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Salariul mediu al unui director BBC, mai mare decat cel al premierului Brown

13 Nov, 14:51 • Redactia DailyBusiness
Datele facute publice de BBC arata ca cei 107 directori ai grupului media detinut de stat sunt platiti, in total, cu peste 20 milioane lire sterline pe an, ceea ce indica o medie de 199.316 lire sterline, suma ce depaseste salariul prim-ministrului Regatului, Gordon Brown, care este remunerat cu 194.250 de lire sterline pe an, potrivit The Telegraph.
Salariul mediu al unui director BBC, mai mare decat cel al premierului Brown

Veniturile medii ale unui director BBC ajung la peste 214.000 lire sterline pe an daca se iau in calcul bonusurile si alte bonificatii. Un salariu mediu in Marea Britanie este de 10 ori mai mic.

Pe langa aceste informatii, opinia publica din Marea Britanie a fost contrariata si de faptul ca sefii de la BBC au cerut deconturi in valoare de 175.000 de lire sterline pentru primul trimestru fiscal al anului.

Cel mai mare salariu este cel al directorului general, Mark Thompson, care castiga 664.000 lire sterline pe an, in timp ce directorul cel mai prost platit al BBC incaseaza 76.300 lire pe an.

Urmărește Daily Business pe Google News