- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Scandalul traficului fals pe Internet: Cat de folositori sunt „vizitatorii” din Vietnam sau Cambodgia

14 Apr, 13:45 • marian.rujoiu
Chiar daca atragerea de vizitatori unici din tari precum Cambodgia, Vietnam sau India a devenit o practica obisnuita in randul unor site-uri romanesti, umflarea traficului in acest mod nu ii atrage pe cumparatorii de publicitate. Si asta pentru ca, avand acces la datele de geolocatie, regiile de publicitate sunt interesate in cea mai mare parte de vizitatorii din Romania.
Scandalul traficului fals pe Internet: Cat de folositori sunt vizitatorii din Vietnam sau Cambodgia

Batalia pentru publicitate a facut ca reprezentantii unor publicatii online, economice si sportive, sa acuze concurenta de cresterea artificiala a traficului, prin atragerea unor vizitatori prin tari precum Tailanda, Vietnam, Venezuela, Japonia sau Turcia.

Pe de alta parte, Gazeta Sporturilor a trimis recent, catre SATI, o solicitare prin care cere ca „datele privind referrerii tuturor siteurilor BRAT sa devina transparente catre publisheri, agentii si clienti”, dupa cum afirma recent Augustin Roman, directorul site-urilor din reteaua GSP.

Potrivit datelor furnizate de Sati la cererea DailyBusiness.ro, numarul vizitatorilor unici din astfel de tari nu depaseste cateva sute de persoane.

In Romania, monitorizarea traficului pe Internet este realizata de Trafic.ro si SATI.ro.

Informatii la liber, pe trafic.ro, cu plata pe sati.ro

In timp ce Trafic.ro are, pe site-ul propriu, un serviciu care arata oricarui utilizator din ce tari provin vizitatorii unui portal, SATI.ro furnizeaza aceste date numai la cererea membrilor sai. SATI (Studiul de Audienta si Trafic pe Internet) este un serviciu oferit de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT).

Arina Ureche, director general BRAT, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca SATI nu poate face publice datele de geolocatie pentru ca realizeaza studiul de audienta si trafic pe Internet conform standardelor si metodologiilor stabilite de membri asociatiei.

„Acestia fiind cei care stabilesc cadrul general de realizare al studiului, inclusiv regulile de publicare a rezultatelor acestuia. SATI ofera in mod public doar datele de trafic: client unici, numarul de vizite si afisari”, a explicat Ureche.

Reprezentanta aceleiasi institutii a mai adaugat ca „rezultatele studiului, date de audienta, profilul vizitatorilor unui site, detaliile legate de traficul inregistrat de siteuri (geolocatie, timp, referreri, etc) sunt puse la dispozitia beneficiarilor softului prin intermediul unor aplicatii specializate de analiza si planificare media”, a mai precizat Arina Ureche.

Ea a adaugat ca SATI nu face publice date precum referrerii sau cele privind geolocatia, respectiv identificarea tarilor de unde provin vizitatorii.

„Aceste rezultate sunt disponibile beneficiarilor studiului, ei avand dreptul, daca doresc, sa publice aceste informatii despre propriile site-uri”, a mai spus Ureche.

Pe de alta parte, daca o persoana care nu este membru al institutiei, solicita rezultatele studiului, acestea ii poate fi puse la dispozitie contra cost, insa fara drept de a le face publice, lucru convenit prin contract cu SATI.

350 de site-uri monitorizate de SATI, 40.000 de Trafic.ro

In prezent, SATI monitorizeaza 350 de siteuri, avand aproximativ 110 membri.

La randul sau, Ionut Tudor, director de proiect al Trafic.ro, a declarat pentru DailyBussiness.ro ca numarul site-rilor active, masurate saptamanal de compania pe care o conduce, se ridica la 40.000.

Totodata, reprezentanta BRAT precizeaza ca membrii, la randul lor, pot face publice rezultatele studiului doar respectand regulile stabilite de Adunarea Generala a beneficiarilor studiului.

Un editor poate publica rezultatele propriului site sau ale unor siteuri concurente, dar nu are dreptul sa publice in totalitate rezultatul studiului. In cazul incalcarii regulilor, se pot aplica penalizari.

„In stategia de optimizare a traficului unui site se tine cont si de informatiile oferite de referreri”, sustine Ureche, adaugand ca, in plus, cheltuielile generate de realizarea SATI se ridica la catreva sute de mii de euro.

Agentiile de publicitate, interesate de vizitatorii din Romania

Referitor la cumparatorii de publicitate, Ureche a declarat ca agentiile de publicitate sunt interesate in special de vizitatorii unui site care provin din Romania, aceste date fiind disponibile in prezent in SATI tuturor beneficiarilor studiului, deci si agentiilor de publicitate.

La randul sau, Victor Avram Digital Manager al Zed Digital, divizie de interactive a Zenith Media, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca principalele criterii la care se uita un cumparator de publicitate atunci cand este interesat de spatiu pe un anumit site sunt:

– parametrii cantitativi: respectiv numarul de vizitatori, masura in care profilul demografic al audientei site-ului corespunde cu cel al produsului/campaniei, timpul mediu de expunere a unei pagini

-parametrii calitativi precum continutul, aspectul vizual al site-ului si nu in ultimul rand, capacitatea si flexibilitatea acestuia in a promova respectivul brand/produs.

De asemenea, criteriul geolocatiei, respectiv tarile de unde provin vizitatorii, este un alt aspect la care sunt atenti publicitarii, in mod special in campaniile care nu sunt targetate in mod expres pe ip-uri din Romania, sau in cazul campaniilor care sunt targetate in mod special pe vizitatori din alte tari.

Potrivit reprezentantului Zed Digital, cele mai multe campanii sunt targetate geografic pe Romania, existand insa si unele care tin insa cont si de vizitatorii din alte state.

„Vizitatorii din Mexic au sanse relativ mici sa vada o campanie targetata pe Romania. Totusi exista si campanii cu expunere permanenta, unde exista posibilitatea expunerii catre vizitatori straini, caz care eficienta investitiei trebuie masurata tinand cont si de acest element”, a adaugat Avram.
[quote=Victor Avram, Zed Digital]Traficul din alte tari devine important doar daca depaseste un procent de 5-8%[/quote]
„In multe cazuri, site-uri globale sau site-uri romanesti destinate diasporei, traficul non-ro, este putin relevant, mai importanta fiind targetarea corecta a campaniilor. Pentru site-uri destinate vizitatorilor din Romania este insa preferabil ca traficul sa provina in majoritate din Romania”, a adaugat reprezentantul aceleiasi agentii.

Astfel, datele puse la dispozitie de SATI la cererea DailyBusiness.ro arata ca niciuna dintre publicatiile online, acuzate de cresterea artificiala a traficului, prin atragerea de vizitatori din tari exotice, nu depasesc acest procent, de 8%.

Wall-street.ro

In luna martie, site-ul a integistrat un numar de vizitatori unici de aproximativ 800.000 de persoane. Peste 727.000, echivalentul a aproape 85%, proveneau din Romania, iar alti peste 41.000 din Republica Moldova. Din tari precum China, Japonia sau India, numarul vizitatorilor nu depasea cateva sute.

De exemplu, din Malaiezia, wall-street.ro a avut 216 vizitatori, in timp ce din Cambogia, site-ul a inregistrat 13 vizitatori.

Capital.ro

In aceeasi luna, capital.ro a integistrat un numar de pana la 500.000 de vizitatori unici. Peste 451.000, echivalentul a 83%, proveneau din Romania, iar alti peste 12.000, echivalentul a 2,25% din SUA. Din tari precum Japonia, publicatia a atras aproximativ 202 de persoane, Mexic 103 sau Australia, 604.

Zf.ro

De asemenea, zf.ro, a inregistrat in martie un numar de peste 700.000 de persoane, aproape 87% provenind din Romania. Traficul inregistrat din tari precum Turcia, Japonia sau India, nu depaseau cateva sute.

In ceea ce priveste situatia site-urilor publicatiilor de sport, datele SATI arata ca in luna martie, situatia arata astfel:

Gsp.ro

Cu un trafic de peste 1,5 milioane de vizitatori unici, peste 61% proveneau din Romania, aproximativ 84.000 de unici din Columbia, echivalentul a 3,52%, alti aproape 18.000 din Egipt (0,76%), alti 20.000 proveneau din Peru (0,84%).

Prosport.ro

A inregistrat in martie un numar de peste 1,2 milioane de vizitatori unici, peste 81% provenind din Romania. Un numar de peste 39.000 (2,8%) au provenit din Italia, iar numarul vizitatorilor din tari precum Japonia sau India nu a depasit 200 de persoane.

Sport.ro

Cu un numar de aproximativ 1,6 milioane de vizitatori unici inregistrati in martie, peste 73% au provenit din Romania. Un numar de peste 86.000 de persoane (4,24%) au citit site-ul din Italia. Pentru tari precum Tailanda, Argentina sau Egipt, procentul nu a depasit 0,20%.

Referrerii sunt paginile online, motoarele de cautare sau serviciile online de unde provin vizitatorii unui site.

Batalia este cu atat mai mare cu cat incasarile din publicitate continua sa evolueze sub asteptarile publisherilor.

Aurelian Amuraritei, online&integration director Adevarul Holding, a declarat pentru DailyBusiness.ro, citand datele MediaPoint, ca daca in 2010 publicitatea atrasa de mediul online romanesc s-a ridicat la 20 milioane de euro, dupa primele trei luni ale anului incasarile sunt sub asteptari, dar „trendul pare a fi unul pozitiv”.

Astfel, Amuraritei estimeaza ca pe intreg anul 2011, piata publicitatii online va creste cu 10%.

Neincredere in randul publisherilor si a publicitarilor

La randul sau, Andrei Frunza, online Business Development Manager in cadrul Ringier Romania, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca inmultirea cazurilor de crestere artificiala a traficului in mediul virtual, duce la o senzatie de neincredere atat in randul publisherilor, cat si a cumparatorilor de spatiu publicitar.

In opinia lui Frunza, SATI, organismul de monitorizare a traficului pe Internet, ar trebui sa intervina si sa medieze atunci cand exista o sesizare in acest sens.

In ceea ce priveste atragerea unor vizitatori din tari „exotice”, Frunza sustine ca acest lucru poate fi facut cu ajutorul contentului care sa faca referire la tarile respective, sau prin campanii publicitare, intr-o limba de circulatie internationala.

Intre 2 si 6 euro pentru 1.000 de vizitatori

La randul sau, Ciprian Voiculescu, redactorul-sef al platformei de site-uri apropo.ro, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca exista unele proiecte care isi aduc vizitatori in mod artificial.

Mai mult, Voiculescu sustine ca exista chiar companii specializate care „pentru niste sume modice, aduc vizitatori din tari precum cele din America Latina”.

Potrivit lui Voiculescu, care a citat informatiile aparute pe diferite bloguri, sumele practicate variaza intre 2-6 euro pentru 1.000 de vizitatori adusi.

In opinia acestuia, cea mai mare parte a vizitatorilor platformei vin din: motoarele de cautare (astfel ca se pune accentul pe partea editoriala, folosindu-se avantajul cuvintelor cheie), parteneriate cu alte site-uri, newsletter.

Voiculescu a precizat ca ordinea difera insa de la proiect la proiect, respectiv de la site la site.

6 din 10 oraseni intra pe net

Lupta pentru vizitatori este cu atat mai apriga cu cat in Romania, gradul de penetrare al Internetului este relativ redus comparativ cu alte state.

Datele Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) arata ca aproape doua treimi, respectiv 64% dintre romanii din mediul urban, folosesc Internetul, iar dintre acestia 71,4% il acceseaza zilnic, in special de acasa.

De asemenea, 47% dintre romani nu au utilizat niciodata Internetul, iar in 48% dintre gospodariile romanesti nu exista un calculator.

In 40% dintre gospodariile romanesti exista un calculator PC, iar in 12% dintre ele exista un laptop.

Pe de alta parte, studiul arata ca 56% dintre gospodariile romanesti nu dispun de acces la Internet.

Urmărește Daily Business pe Google News