Potrivit Pew Research Center, 52% dintre persoanele participante la sondaj urmaresc regulat jurnalele de stiri de la televizor, cu 7 procente mai putin decat in 2004, in timp ce 39% dintre americani urmaresc stiri din alte surse, cu 6 procente mai mult decat in anul 2002.
Dintre cei intervievati, 35% asculta stirile la radio, 34% le citesc in ziare, iar 37% navigheaza pe Internet de 3 sau mai multe ori pe saptamana, pentru a se informa, relateaza NewsIn, citand agentia de presa AFP.
Dintre posturile de televiziune, CNN este urmarit de 30% dintre intervievati. Pe locul 2 la acest capitol se claseaza CBS, cu 29%, in timp ce marile canale nationale sunt vizionate de 28% dintre subiectii chestionati.
In ceea ce priveste presa scrisa, cotidianul economic Wall Street Journal este citit de 25% dintre cei care au participat la studiu, urmat de cotidianele generaliste, preferate de 22% dintre americani.
Pew Research Center a descoperit 3 profiluri umane de consumatori de stiri, diferentiate de varsta si comportament social. Astfel, traditionalistii sunt persoane in varsta, cu pregatire scolara medie, acestia fiind cei mai numerosi si cei mai fideli televiziunii. Integratorii sunt cei care combina sursele de informare, iar consumatorii de Internet – tanara generatie cu un nivel de educatie inalt, care cauta informatiile online.