Antena 3, televiziune nisata pe stiri si concurenta directa a Realitatea TV, post patronat de Sorin Ovidiu Vantu, a raportat in 2008 o cifra de afaceri de 18,5 milioane euro, in crestere cu 50% fata de 2007 si un profit de 3,89 milioane euro, cu 90% mai mult fata de 2007.
Veniturile realizate de Antena 2 au crescut anul trecut de 5,7 ori fata de 2007, pana la 3,25 milioane euro. Anul 2008 a coincis pentru Antena 2 cu intrarea pe profit, in valoare de 315.000 euro, dupa ce in 2007 pierderile televiziunii se situau la 1,4 milioane euro.
Euforia TV (Antena 4 – n.r.) a inregistrat anul trecut venituri de 4,6 milioane euro, un plus de 15% fata de 2007 si un profit 1,1 milioane euro, in urcare cu 10% fata de anul precedent.
Antena 1, televiziunea generalista din portofoliul Intact, nu si-a afisat rezultatele financiare pe Ministerul Finantelor.