- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Universitatea Bucuresti a obtinut 179.000 euro din reclama de pe cladire

12 Nov, 12:41 • Redactia DailyBusiness
Universitatea din Bucuresti a castigat in jur de 179.000 de euro in perioada octombrie 2006 - octombrie 2007 din inchirierea spatiului publicitar de pe invelitoarea de protectie care se intinde pe o parte a cladirii institutiei din centrul Capitalei.
Universitatea Bucuresti a obtinut 179.000 euro din reclama de pe cladire

„Inchirierea spatiului publicitar s-a facut pentru sumele de 13 euro mp pe luna si, respectiv, 13,5 euro mp pe luna. Incredintarea spatiului publicitar s-a facut prin cerere de oferta”, a declarat Ioan Panzaru, rectorul Universitatii, citat de NewsIn.

Efect Media SRL si Sigerom SRL sunt companiile care gestioneaza spatiul publicitar de pe cladirea Universitatii.

Dan Teodorovici, general manager la Efect Media, a declarat ca a acordat Universitatii 50.000 de euro pentru perioada octombrie 2006 – mai 2007 pentru spatiul publicitar, iar Sigerom a platit institutiei intre 120.000 si 150.000 de euro pentru acest spatiu.

Efect Media este o companie de outdoor controlata de Mircea Ioan Razvan Vasiliu (16,64%) si Multireklam ZRT (83,36%).

Sigerom International este detinuta integral de Silviu Grigorescu, potrivit declaratiilor acordate la Registrul Comertului.

Urmărește Daily Business pe Google News