- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Venituri de 16,7 mil. euro pentru Grey Romania, anul trecut

23 Feb, 11:38 • Redactia DailyBusiness
Compania de publicitate Grey Worldwide Romania a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 16,71 mil. euro, cu 25% mai mult fata de anul precedent.
Venituri de 16,7 mil. euro pentru Grey Romania, anul trecut

Printre cele mai importante campanii de publicitate realizate de Grey anul trecut s-au numarat campania promotionala de vara Golden Brau „Tu cui ai da trei masini?”, campania Clicknet si lansarea noului pachet de tigari Kent, a spus pentru DailyBusiness Laura Tampa, managing director al companiei.

Grey Worldwide Romania face parte din Grey Global Group, companie cu sediul central la New-York.

Laura Tampa a fost numita recent pe pozitia de managing director, inlocuindu-l pe Mihail Vartosu, fondatorul companiei in Romania. Acesta va oferi in continuare consultanta de management si marketing de pe pozitia de strategic advisor al Grey Global Group in Balcani.

Compania romaneasca colaboreaza cu agentia de media planning si buying Mediacom, ce face la randul ei parte din Grey Global Group, dar care este separata ca entitate financiara de Grey Worldwide Romania.

Printre clientii Grey Worldwide Romania se numara Procter&Gamble, British American Tobbaco, Nokia, Raiffesisen Bank, Romtelecom si Visa International.

Pentru acest an reprezentantii nu au dorit sa precizeze ce campanii noi vor desfasura, insa au declarat ca vor continua sa dezvolte brandurile aflate in portofoliu.

Urmărește Daily Business pe Google News