Negocierile privind transmiterea programelor BskyB prin reteaua Virgin Media au fost intrerupte acum doua saptamani, dupa ce oficiali ai Virgin au refuzat sa implineasca cerintele financiare ale BskyB.
De partea cealalta, Virgin Media pretinde ca operatorul de programe TV cu plata a refuzat sa rezolve disputa cu ajutorul unor experti independenti din domeniu.
Virgin pretinde ca BSkyB abuzeaza de pozitia de lider de piata pe aceasta nisa, fiind un caz de competitie neloiala si incalcand Tratatul Comisiei Europene.
Un numar de companii ce au difuzat publicitate prin intermediul BSkyB au cerut despagubiri operatorului, ca urmare a scaderii audientei companiei cu aproximativ 3 mil.de spectatori. Pierderea audientei a coincis cu inceputul disputei cu Virgin Media.
„Chemarea in instanta este ultimul pas in rezolvarea unei probleme, dar suntem gata sa mergem pana la capat prin toate mijloacele posibile, atata timp cat se va face o judecata corecta si cat mai rapida”, a spus directorul executiv al Virgin Media Steve Birch.
„Chemarea in instanta a BSkyB este nejustificata si priveaza clientii nostri de posturile oferite clientilor Virgin Media”, a replicat directorul executiv al BSkyB, Mike Darcey. „Cea mai rapida si mai buna modalitate de a da clientilor ceea ce doresc este sa continuam negocierile si in acest sens i-am chemat din nou pe oficialii Virgin Media la masa negocierilor”, a continuat acesta.
Ofcom, organul de reglementare media din Anglia, a anuntat la inceputul acestei luni ca va revizui structura operatorilor de programe TV cu plata, luand in calcul si faptul ca BSkyB detine 17,9% din actiunile celui mai mare post de televiziune national, ITV.