Albalact a luat decizia de a recurge la rebrandingul marcii Zuzu din nevoia de a-i asocia un atribut rational, matur, unui brand perceput in piata ca „jucaus si usor neserios”.
„Zuzu este un brand cu o personalitate bine definita, insa lipsa de ancore in atributele fundamentale ale categoriei de lactate a facut ca acest rebranding sa fie absolut necesar. Am simtit nevoie sa il maturizam, sa il facem mai credibil”, a explicat Cristina Miclea.
Agentia care s-a ocupat de rebranding este BrandTailors, care s-a angajat sa schimbe penele desenate de Brandient cu petale de flori.
„Am luat acest proiect foarte personal, fiind siguri ca toata lumea vrea sa vada ce o sa faca BrandTailors, dupa ce a creat Brandient”, a declarat Beatrice Danis, managing partnerul BrandTailors.
Promovarea noii imagini Zuzu a fost dezvoltata de Next Advertising, si cuprinde o campanie de comunicare TV nationala (care a demarat pe 1 septembrie si va rula pana la finalul lui noiembrie), presa scrisa si o componenta de social media, pe reteaua Facebook.
Oficialii Albalact estimeaza ca noua identitate vizuala Zuzu, alaturi de campania de promovare va propulsa cu 1% – 2% cota de piata a brandului.