- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

100 de milioane de utilizatori MySpace au acces la emisiunile BBC

24 Jan, 16:13 • Redactia DailyBusiness
Canalul de televiziune BBC Worldwide a incheiat un contract cu reteaua sociala MySpace.com, in urma clipuri ale emisiunilor BBC vor putea fi urmarite online de cei peste 100 milioane de utilizatori ai retelei sociale, a scris Guardian Unlimited.
100 de milioane de utilizatori MySpace au acces la emisiunile BBC

Canalul de televiziune BBC va oferi clipuri din emisiunile sale folosind versiunile localizate ale site-ului MySpace, disponibile in 27 de teritorii si 7 limbi.

Durata medie a unui videoclip va fi de circa doua minute. Pentru inceput vor fi disponibile 150 de clipuri selectate din diverse emisiuni ale canalului englez, printre care si Doctor Who sau Top Gear. Clipurile vor fi grupate pe sectiuni precum comedie, drama, SF sau documentare.

Parteneriatul acesta este primul incheiat de MySpace cu o retea majora de media, au declarat oficialii MySpace, citati de presa internationala. Venitul obtinut din reclame va fi impartit intre cele doua companii, dar nu au fost oferite informatii suplimentare.

Emisiunile BBC sunt deja disponibile pe YouTube, avand aproximativ 3 milioane de vizionari din februarie. MySpace este pe locul doi in topul site-urilor care ofera continut multimedia, dupa YouTube.

Urmărește Daily Business pe Google News