Profitul net al eJobs a crescut de aproape 5 ori in 2008, pana la 3,59 milioane de euro, la o cifra de afaceri dubla fata de 2007, de 4,68 milioane de euro.
Compania a reusit, totodata, sa-si diminueze cheltuielile la 756.000 euro in 2008, fata de 1,12 milioane de euro in 2007.
La inceputul anului trecut, fondul de investitii Tiger Management a devenit actionar eJobs.ro in urma achizitionarii unui pachet de 30% din afacere, in schimbul unei sume estimate la 4 milioane de euro.
Afacerea eJobs a fost fondata de Liviu Dumitrascu, Horia Nistor si Lucian Despoiu. Ulterior, Dumitrascu s-a asociat cu Daniel Tatar.
Compania Neogen, detinatoarea site-ului BestJobs.ro, principalul competitor pe piata de recrutare online al eJobs, a raportat pierderi de 2 ori mai mari in 2008 fata de anul anterior, ajungand la minus 730.000 de euro, la o cifra de afaceri de 2,59 milioane de euro. In 2007, Neogen a raportat o cifra de afaceri de 1,74 milioane de euro.
Potrivit declaratiilor anterioare ale lui Calin Fusu, directorul general si unul dintre fondatorii Neogen, BestJobs.ro a adus companiei anul trecut 2 milioane de euro din totalul cifrei de afaceri.
Cheltuielile Neogen au crescut la 3,58 milioane de euro in 2008, de la 2,30 milioane de euro in 2007.
Calin Fusu si-a revizuit in scadere si cifra de afaceri pe care o va raporta Neogen.ro in 2009, de la 4-4,5 milioane de euro, la 3 milioane de euro. Afacerile BestJobs.ro vor scadea cu 20% anul acesta, de la 2 milioane euro inregistrate in 2008, la 1,6 milioane euro.