- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

CES: Laptop-uri mai mici, TV-uri mai inteligente si un computer din porumb

07 Jan, 15:29 • Redactia DailyBusiness
Bill Gates, presedintele Microsoft, a sustinut in cadrul targului anual Consumer Electronics Show (CES), care a inceput luni in Las Vegas, ca industria IT se afla la inceputul unui nou deceniu de dezvoltare digitala, urmand ca influenta pozitiva in vietile oamenilor sa creasca.
CES: Laptop-uri mai mici, TV-uri mai inteligente si un computer din porumb

Gates este de parere ca in urmatorii ani oamenii vor interactiona mai natural cu ajutorul tehnologiei. In sprijinul afirmatiei presedintelui Microsoft vine succesul avut de catre Apple cu telefonul iPhone, conform presei internationale.

Ca urmare a acestui trend, Microsoft a dezvoltat sisteme electronice care au ca scop facilitarea comunicarii intre oameni, un exemplu in acest sens fiind sistemul de telefonie mobila Sync capabil sa recunoasca comenzi vocale pentru a da telefoane si a asculta muzica, a spus Gates.

In cadrul targului, Bill Gates a facut ultimele sale declaratii in calitate de presedinte al Microsoft anuntand ca se va retrage incepand cu luna iulie 2008 din functiile decizionale pe care le detine, urmand a ocupa un post onorific in cadrul companiei.

Bill Gates se va concentra incepand cu luna iulie 2008 pe campaniile globale de educatie si sanatate desfasurate de Fundatia Bill& Melinda Gates, a precizat acesta.

CES 2008: Evolutie, nu revolutie

In cadrul targului din 2008, accentul se pune pe evolutie nu pe revolutie, astfel incat in comparatie cu anii precedenti cand lansarile de produse erau destinate a modifica piata si perceptia publicului larg despre domeniul digital, anul acesta companiile au ales sa imbunatateasca liniile de produse deja existente, conform presei internationale.

Viteza cu care tehnologia evolueaza determina producatorii de dispozitive digitale sa puna la dispozitia publicului larg produsele lor cat mai repede posibil, lansarile in cadrul unor targuri de electronice, programate doar de cateva ori pe an, situandu-se pe un plan secundar.

O noutate interesanta in cadrul targului o reprezinta computerul Surface al Microsoft, un ecran digital asemanator cu o masa de cafea, operabil prin miscari ale degetelor pe suprafata sa, fara mouse sau tastatura.

Cele mai multe categorii de produse au fost deja prezentate inaintea targului, astfel incat anunturile se vor concentra pe evolutie, conform Tarei Dunion, purtator de cuvant al CES.

Principalele directii de dezvoltare in cadrul targului vor fi:

Tehnologia verde, producatorii de echipamente digitale prezentand produse care vor pune accent pe consumul redus de energie si posibilitati crescute de reciclare pentru echipamente. Fujitsu va prezenta un computer cu o carcasa fabricata din porumb biodegradabil care este mai usor de reciclat decat materialele plastice, conform presei internationale.

Fujitsu vinde acest produs in Japonia din 2006, insa acum analizeaza posibilitatea de a-l exporta si catre Statele Unite.

Linii de produse pentru masini. Rick Wagoner, CEO al General Motors, este asteptat sa anunte imbunatari pentru servicul On Star care ofera posibilitatea soferilor de a primi asistenta tehnica oriunde s-ar afla.

Capacitatea de a avea acces la continut multimedia oriunde in casa.

Subnotebookuri si tablet pc-uri. Interesul pentru aceste produse se estimeaza ca va fi foarte mare in 2008 datorita succesului inregistrat de Asus Eeepc. Aceste produse vor furniza memorie flash si acces facil la Internet. Apple ia in considerare intrarea pe piata computerelor ultraportabile, conform unor surse din piata. Trendul este de a crea o linie de dispozitive cu acces facil la Internet, conform lui Tim Bajarin analist la agentia de consultanta Creative Strategies.

Progresul televizoarelor. Ultimele luni au marcat intrarea in cotidian a televizoarelor LCD si a plasmelor. Samsung va prezenta un televizor cu o diagonala de 31 de inch care foloseste o tehnologie organica (OLED) pentru culori mai vii si consum redus de energie. Mitsubishi va prezenta televizorul care foloseste raze laser rosii, albastre si verzi pentru a proiecta imaginile.

Spatiul de expunere a targului CES este de circa 560.000 metri patrati, echivalentul a aproape 35 stadioane de fotbal. La targ participa circa 2.700 de companii din 140 de tari. CES are loc in perioada 7-10 ianuarie.

Conform presei internationale, daca cineva si-ar propune sa se intalneasca personal in afara targului cu toti reprezentantii companiilor prezente la CES, ar avea nevoie de mai mult de doi ani.

Urmărește Daily Business pe Google News