- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Duel pe tema transparentei in online-ul romanesc

09 Sep, 13:26 • Redactia DailyBusiness
Dupa ce Catalin Tolontan a scris ieri seara pe blogul sau un articol in care acuza "cativa oameni puternici si smecheri" din online ca nu sunt de acord cu implementarea unui nou sistem de monitorizare a traficului web, reactiile de pe bloguri ale reprezentantilor industriei au creat noi teme de discutie, aducand in spatiul public o disputa mai veche, inca netransata in sedintele SATI, organismul care reglementeaza masurarea traficului online.
Duel pe tema transparentei in online-ul romanesc

„In aceste saptamini se duce o lupta discreta, dar vitala, in netul romanesc”, scrie Catalin Tolontan pe blogul sau. „Pe de o parte, BRAT, agentiile de publicitate si clientii doresc aplicarea sistemului de monitorizare a investitiilor in on line. Fiecare ad server va gazdui pe campanie un tag unic, prin care agentiile si clientii vor putea vedea exact ce campanii s-au derulat si care a fost efectul lor in audienta. Pe de alta parte, citiva oameni puternici si smecheri, e prea mare criza si lipsa de integritate ca sa mai cautam eufemisme, refuza sa dea acces pe serverele lor industriei sau vocifereaza impotriva proiectului”.

„Ceea ce se intimpla acum, cind agentiile sint nevoite sa se increada in raportari individuale de pe ad serverele furnizorilor, e ca si cum in televiziune datele de derulare a campaniilor ar veni de la posturile TV, si nu de la GfK, iar in presa scrisa nu ar fi folosit AlfaCont sau alte institute independente, ci raportarile editorilor! Lucru de neimaginat in 2009”, mai afirma Tolontan.

Tot ieri seara, Orlando Nicoara, reprezentantul diviziei online Media Pro Interactive, a trustului Media Pro, a raspuns articolului lui Tolontan, spunand ca este de acord cu implementarea noului sistem de monitorizare, insa numai in conditiile in care agentiile de publicitate, principalele beneficiare, vor suporta cea mai mare parte din costuri, iar monitorizarea campaniilor publicitare sa se refere doar la numarul de afisari, si nu si la numarul de click-uri. Reprezentantul MPI Interactiv considera ca „numarul de click-uri este o cifra ‘sensibila’ atat pentru agentie/client cat si pentru publisher”.

In plus, argumenteaza Nicoara, clientii care n-au incredere in datele oferite de adserver, isi pot cumpara sau inchiria un „adserver pentru clienti”, independent, si isi gestioneaza si monitorizeaza singuri campaniile. „Noi (MPI – n.r.) avem lunar astfel de campanii, e dreptul lor, le rulam codurile third party si la final comparam cifrele, cat avem noi in sistem, cat au ei”.

In replica la articolul lui Nicoara, Catalin Tolontan a comentat ca „eu, in calitate de om din conducerea BRAT, am un mandat din partea celor care m-au votat. [… ]Acum nu vorbim despre persoane, despre institutii (MPI, gsp…), ci despre o institutie a industriei care trebuie sa mearga inainte”.

Ideea confidentialitatii datelor legate de campaniile web este sustinuta si de Val Voicu, directorul general AdEvolution, pe blog-ul companiei: „Publicitatea online se poate vinde la cpm, cpc, cost per lead (care nu tine cont de nr de afisari, unici sau clickuri) ..etc. Asta face ca o eventuala monitorizare sa nu poata oferi de fapt date relevante (nici macar daca masori la rate-card). Ba mai mult, datele exacte ale acelor campanii fac subiectul unei intelegeri care este de obicei confidentiala si pe care desigur multi competitori din piata de profil si-ar dori sa le poata afla”.

„Monitorizarea ar putea influenta pozitiv siturile mari (ale unor trusturi traditionale de presa-print) care vor putea raporta milioane de expuneri (de la clienti sau nu) si ar defavoriza siturile independente din zona medie si mica, din moment ce acestea (si sunt multe cazuri concrete) nu-si pot permite sa plateasca 1.000 E an ca sa participe la monitorizare”, a mai scris Voicu.

Intr-un comentariu publicat la articolul scris de Orlando Nicoara, Cristian Parvan, specialist in media si online, cu experienta de mai multi ani in cadrul Zenith Media, in prezent antreprenor, spune ca „s-a ajuns la un blocaj si din pacate constat ca si oamenii maturi care inteleg piata media tind sa radicalizeze pozitiile. […] De ce a devenit imposibil sa rezolvati aceste lucruri INAUNTRUL organizatiei in care din fericire e stransa industria?”. „Sincer, sper sa gasiti metode prin care monitorizarea publicitatii online sa fie posibila”, conchide Parvan.

Pe subiect au mai scris: Hotnews, Refresh.ro, Augustin Roman, Marius Pahomi.

Urmărește Daily Business pe Google News