- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Facebook a atras o investitie care evalueaza compania la 10 mld. $

27 May, 11:35 • Redactia DailyBusiness
Reteaua sociala Facebook a facut publica investitia de 200 milioane de dolari (143 milioane de euro) de la fondul de investitii rus Digital Sky Technologies (DST), care a a achizitionat un pachet de 1,96% din actiuni, ce evalueaza astfel compania la 10 miliarde dolari (7,17 miliarde de euro), a anuntat Facebook.
Facebook a atras o investitie care evalueaza compania la 10 mld. $

Pe langa aceasta investitie, DST a anuntat ca va cumpara actiuni de cel putin 100 milioane de dolari (72 milioane de euro) de la actualii actionari. Detaliile acestui plan vor fi anuntate vara aceasta. DST nu va avea reprezentanti in consiliul Facebok si nici nu va detine drepturi administrative.

„Am muncit mult pentru a aduce 200 milioane de oameni pe Facebook, adica 70% din populatia din afara SUA. Am avut mai multe oferte dar am preferat DST datorita perspectivei globale pe care ne-o ofera”, a declarat Mark Zuckerberg, CEO al Facebook.

Cu sedii la Londra si Moscova, DST este un investitor care activeaza in Rusia si Europa de Est, detinand site-uri precum Mail.ru, Forticom si vKontakte. Site-urile detinute de DST reprezinta peste 70% din totalul vizualizarilor realizate in cadrul paginilor de Internet rusesti, iar retelele sale sociale sunt lidere de piata in peste 13 tari, deservind in total 350 milioane de oameni.

DST este detinuta de 3 oameni de afaceri: Yuri Milner, fost CEO al Mail.ru, cel mai mare site rusesc, Gregory Finger, fost sef al biroului din Moscova a NCH, un hedge fund multi-miliardar, si Alexander Tamas, fost co-sef al diviziei de operatiuni de Internet si software in regiunea EMEA al Investitiilor Bancare de la Goldman Sachs.

Facebook a fost fondat in februarie 2004 si are in prezent peste 200 milioane de utilizatori.

Urmărește Daily Business pe Google News