- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Google a gasit un nou canal de vanzari al aplicatiilor office: Salesforce.com

14 Apr, 11:49 • Redactia DailyBusiness
Producatorul de software de monitorizare pentru vanzari online Salesforce.com a incheiat luni un parteneriat cu Google pentru integrarea serviciilor de e-mail Gmail si celor conexe in aplicatiile proprii, cele doua companii consolidand relatiile si amplificand speculatiile privind o potentiala cumparare a companiei Salesforce.com de catre Google.
Google a gasit un nou canal de vanzari al aplicatiilor office: Salesforce.com

Serviciul Gmail, precum si alte aplicatii Google destinate companiilor, vor deveni accesibile celor 41.000 de clienti business ai Salesforce.com, a scris The New York Times. Salesforce.com va integra astfel suita de aplicatii in propriile servicii care permit companiilor sa monitorizeze si sa identifice nevoile clientilor.

Intelegerea ce a fost anuntata luni vine ca urmare a unei colaborari de mai multi ani dintre cele doua companii. Acestea incearca sa convinga utilizatorii business sa foloseasca serviciile software de pe Internet, in locul cumpararii de licente ce necesita instalare pe computere individuale, in genul Microsoft Office.

Suita de aplicatii a Google include procesare de documente word, spreadsheet-uri, calendare, mesagerie instanta sau e-mail. Toate programele sunt gazduite pe Internet, acest fapt fiind vazut ca un plus de catre oficialii companiei Google, deoarece pot fi accesate de pe orice computer ce are o conexiune online.

Serviciile Gmail si cele conexe ale Google reprezinta un potential pericol pentru companii mari precum Microsoft, Oracle sau SAP, care genereaza cele mai multe venituri din vanzarea de licente individuale.

„Implementarea aplicatiilor Google in platforma Salesforce.com va usura incercarile noastre de a convinge cat mai multe companii sa renunte la cumpararea de licente Microsoft Office, in schimb optand pentru servicii mai bune, online”, a declarat Marc Benioff, director executiv al Salesforce.com

Analistii sunt de parere ca parteneriatul dintre cele doua companii, desi benefic amandurora, va aduce mai multe castiguri celui mai mare motor de cautare din lume.

„Aplicatiile aditionale vor ajuta serviciile Salesforce.com sa devina mai atractive, dar adevaratul invingator in acest parteneriat este Google”, este de parere Rebecca Wettemann, analist al companiei de cercetare Nucleus Research. „Parteneriatul ofera companiei Google un canal de vanzari catre clientii business, gratuit”, a continuat aceasta.

Salesforce.com intentioneaza ca in 2008 sa vanda si servicii de relatii cu clientii pentru aplicatiile Google, a mai scris presa internationala.

Salesforce.com a inregistrat in 2007 vanzari de 749 mil. $, compania fiind evaluata la circa 7 mld. $. Compania Google este evaluata la circa 160 mld. $.

Google ofera o versiune gratuita, simpla, a acestor aplicatii, versiunile cu optiuni suplimentare costand 50$/an.

Mai mult de 500.000 de companii si milioane de consumatori persoane fizice folosesc aceste servicii, conform datelor Google.

Urmărește Daily Business pe Google News