- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Google Romania a trecut pe mana unui sef din Londra cu asistent roman

18 Apr, 10:46 • Redactia DailyBusiness
Oficialii Google, cel mai mare motor de cautare din lume, au desemnat-o pe Basak Tamar, sef de operatiuni Google pe piete noi, pentru a coordona activitatile companiei in Romania, dupa ce Radu Tudorache a parasit Google pentru postul de director servicii de voce, segment rezidential in cadrul Romtelecom.
Google Romania a trecut pe mana unui sef din Londra cu asistent roman

„Basak Tamar este de mai multi ani la Google, urmand sa se ocupe de la Londra, dupa plecarea lui Tudorache, si de business-ul companiei in Romania”, a declarat un reprezentant al Google.

Tamar va coordona activitatile din Romania din capitala Angliei deoarece de acolo compania conduce afacerile din Europa. Cosmina Dorobantu, emerging market operations si care face parte din echipa londoneza, o va asista pe Basak Tamar in activitatile locale pe care Google le va desfasura.

Radu Tudorache a plecat de la Google Romania pentru Romtelecom, fara sa faca publice motivele mutarii.

„Cred ca in acest moment, Romtelecom este o provocare deosebit de interesanta”, a spus Tudorache. „Principala responsabilitate consta in dezvoltarea si managementul de produs pentru serviciile de telefonie destinate clientilor persoane fizice”, a specificat el.

Oficialii Romtelecom au declarat pentru DailyBusiness ca recrutarea lui Radu Tudorache este menita a intari echipa care lucreaza la ofertele companiei, in contextul in care Romtelecom intentioneaza sa iasa pe piata cu noi pachete de servicii.

Urmărește Daily Business pe Google News