- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Jocul autohton eRepublik, disponibil in 4 noi limbi: franceza, germana, rusa si portugheza

18 Nov, 11:44 • Redactia DailyBusiness
eRepublik Labs, firma care detine jocul online eRepublik, a lansat programul in alte 4 limbi straine - franceza, germana, rusa si portugheza, in prezent jocul autohton fiind disponibil in 6 limbi, au anuntat miercuri oficialii companiei.
Jocul autohton eRepublik, disponibil in 4 noi limbi: franceza, germana, rusa si portugheza

Totodata, compania a integrat posibilitatea de chat intre utilizatori.

„In urmatoarele luni vom lansa eRepublik si in alte limbi, pe langa cele 6 in care este disponibil jocul in prezent”, a declarat Alexis Bonte, cofondator al jocului, alaturi de romanul George Lemnaru.

Jocul a fost lansat initial in engleza, in iunie fiind lansata si versiunea in spaniola.

Noul sistem de chat permite jucatorilor sa interactioneze in mod direct cu alti utilizatori. Exista doua „camere” separate de chat – incepatori si national, pentru fiecare tara din lume. Utilizatorii ce au acumulat un numar de puncte in joc isi pot crea propriile camere private de chat, putand limita intrarea necunoscutilor in ea printr-o parola.

eRepublik a atras 6,6 milioane de vizite si 158 milioane de pagini vizualizate in septembrie. Utilizatorii au petrecut peste 95 milioane de minute in joc in septembrie 2009, conform Google Analytics.

Comunitatea eRepublik numara peste 220.000 de utilizatori activi din intreaga lume, Romania fiind printre tarile cu cei mai multi jucatori.

eRepublik a fost fondata in 2007. AGF Private Equity este cel mai mare investitor in companie, cu 2,75 milioane de euro alocati pana in prezent.

Urmărește Daily Business pe Google News