Desi reprezinta tinta multor glume facute de fanii muzicii rock, trupa americana Linkin Park are de peste doua ori mai multe vizualizari pe YouTube si mai multi fani decat trupa clasata pe locul al doilea in acest clasament, grupul britanic Coldplay, in conditiile in care includerea trupei Coldplay in stilul rock reprezinta, dupa parerea multora, o alegere indrazneata.
Trupele Green Day si Red Hot Chili Peppers se afla la mare distanta in urma, cu 245 milioane de vizualizari, respectiv 327 milioane de vizualizari.
Videoclipul „New Divide” al trupei Linkin Park, tema muzicala a celui de-al doilea film din seria „Transformers”, a generat doar el peste 131 milioane de vizualizari, depasind cu mult toate vizualizarile trupei Foo Fighters sau vizualizarile insumate ale trupelor 30 Seconds To Mars si Kings of Leon, arata [url=http://www.mediafax.ro/life-inedit/linkin-park-prima-trupa-rock-din-istorie-care-depaseste-1-miliard-de-vizualizari-pe-youtube-10108323]Mediafax[/url].
Trupa Linkin Park a sustinut un concert in luna iunie la complexul Romexpo din Bucuresti.