este un serviciu specializat de monitorizare si cautare avansata a informatiilor relevante din presa romaneasca online. Serviciul se adreseaza companiilor de PR, jurnalistilor sau managerilor care nu sunt reprezentati prin PR si care vor sa compenseze aceasta lipsa, conform reprezentantilor companiei.
„Am investit peste 100.000 euro in lansarea acestui produs. Motorul de cautare este creat de Tiny Tigers. Am muncit patru oameni timp de circa un an pentru a crea acest produs”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Daniel Enache, manager al Digital Data Tech.
Daniel Enache, mostenitorul lantului hotelier Continental (este fiul lui Radu Enache – n.r.), a infiintat fondul Thousand Tiny Tigers in urma cu doi ani pentru a investi in domeniul serviciilor online. Compania Digital Data Tech a fost infiintata in urma cu un an, in prezent avand in portofoliu doar proiectul NewsMix.
Prin intermediul NewsMix.ro, utilizatorii pot realiza topuri si statistici, calculand pentru acestia numarul mentiunilor in media ale unui subiect dat in perioada de timp aleasa, precum si comparatii intre numarul de mentiuni in media pentru subiecte similare.
NewsMix scaneaza zilnic atat editiile online ale publicatiilor tiparite, cat si unele dintre cele mai importante site-uri romanesti de stiri care au si continut propriu, si poate oferi cautari extinse in arhivele tuturor acestor site-uri pe o perioada de peste un an, chiar daca articolele respective nu mai sunt accesibile pe site-urile pe care au aparut. In lipsa sursei originale, utilizatorii NewsMix vor putea accesa atat informatia statistica despre mentiunile cuprinse in articol, cat si rezumatul acestuia realizat prin algoritmul propriu al serviciului NewsMix, conform oficialilor companiei.
Pentru a beneficia de toate optiunile serviciului, utilizatorii trebuie sa plateasca un abonament lunar ce variaza intre 75 si 300 euro.
„Estimez ca in 2008 vom atrage cateva zeci de clienti, urmand ca in 2009, odata cu dezvoltarea infrastructurii si cresterea capacitatii serverelor, sa tintim mai sus. Concurentii nostri in Romania sunt toate agentiile ce monitorizeaza presa – Mediafax sau NewsIn, de exemplu -, doar ca noi nu monitorizam doar RSS-urile ci si continutul site-urilor in sine, la minut”, a mai spus Enache.
In prezent, numarul de site-uri monitorizate este doar de circa 50, urmand insa ca in urmatoarea luna compania sa introduca, treptat, toate principalele portaluri media din Romania.
Oficialii Digital Data Tech au declarat ca in urmatoarele doua saptamani, bazat pe acelasi motor de cautare semantica realizat de actionarul majoritar Tiny Tigers, va mai lansa 2 proiecte similare. Unul dintre ele va fi un agregator international de stiri, iar celalalt va fi un serviciu de recomandari pentru publisheri.