Norc.ro este un serviciu de orientare urbana care permite fiecarui utilizator sa vada imagini panoramice ale strazilor cautate, si sa navigheze prin ele ca in realitate, in orice browser, chiar si full-screen. Serviciul dezvoltat de compania din Bucuresti este similar aplicatiei de fotografiere panoramica la nivel de strada ce a fost dezvoltata de Google, Street View, serviciu care insa nu acopera in prezent si Romania. Mai multe fotografii ale martorilor oculari au surprins insa masini ale Google dotate cu aparate specifice activitatilor de fotografiere panoramica ale strazilor. (Cititi mai multe aici)
Panoramele stradale, numite si „street-view” sau „vizualizari stradale” sunt disponibile pe Norc.ro pentru Bucuresti si alte 50 de orase mari, folosind ca suport o harta digitala, pe care se poate cauta dupa numele strazilor. Prin serviciul „recomandari”, Norc.ro ofera utilizatorilor posibilitatea de a amplasa pe harta si in cadrul panoramelor toate punctele de interes de care au nevoie.
„Am adaugat aproximativ 230.000 imagini panoramice noi. Circa 200.000 in Bucuresti unde am inlocuit integral panoramele vechi si restul in Timisoara, unde am inlocuit zona centrala. Panoramele vechi vor fi disponibile din nou in momentul in care vom implementa facilitatea de comparare a imaginilor in functie de anul de fotografiere. In acest fel vei putea vedea si imaginile actuale si le vei putea compara printr-un click cu cele anterioare”, a spus pentru DailyBusiness.ro Lucian Neagu.
In proiect sunt implicati in prezent cinci asociati si sase angajati. Norc este prezent si in alte tari precum Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia si Polonia, coordonarea pentru aceste regiuni facandu-se tot din Romania.
In ceea ce priveste sursele de venit ale proiectului, directorul executiv al firmei a spus ca „in prezent ne aflam inca in faza de investitie si dezvoltare. Sursele de venit vor fi publicarea de anunturi imobiliare pentru agentii si particulari, promovarea speciala a afacerilor prezente pe Norc.ro ca puncte de interes, publicitate online, servicii dedicate pentru industria de turism precum si, incepand din anul acesta, lansarea serviciilor similare de monetizare in Ungaria si Austria”.
Google a trebuit sa faca fata mai multor nemultumiri din partea persoanelor fizice dar si juridice care au dorit ca prezenta lor sa nu fie vizibila in cadrul serviciilor Google Maps si Google Earth. Intrebat de DailyBusiness.ro daca Norc a trebuit sa raspunda unor cereri similare, Lucian Neagu a raspuns afirmativ.
„Mai primim uneori cereri de ‘blurare’ a unor proprietati vizibile in panorame. Pentru aceasta exista un sistem integrat direct in panorame prin care proprietarul poate trimite cererea de blurare si are la dispozitie mecanisme de orientare si selectare a zonei ce doreste sa fie „blurata”. Modificarea se face in maxim 48 ore de la primirea cererii”, subliniaza Neagu.
Noi avem o politica foarte stricta de anonimizare pentru panoramele Norc.ro, si in care „bluram” atat fetele trecatorilor surprinsi in panorame cat si numerele masinilor. Nu publicam nici o panorama inainte de a o verifica.
Compania eXtreme Soft Group are 5 actionari romani, persoane fizice. In 2008 compania a inregistrat pierderi de circa 43.000 euro si venituri de doar 932 de lei, conform Ministerului de Finante.