Conform European Union Intellectual Property Rights Enforcement Directive, noua lege permite mult mai usor urmarirea si pedepsirea celor ce schimba fisiere pe platforme peer-to-peer, precum DC++ sau torente.
Din statisticile Netnod Internet Exchange, o organizatie de specialitate, a rezultat ca traficul pe Internet a scazut in Suedia, la finele saptamanii trecute, cu mai mult de 40%.
Henrik Ponten de la Biroul Anti-Piraterie din Suedia a spus ca „nu exista alta explicatie pentru scaderea abrupta a traficului, decat teama celor ce schimba ilegal fisiere online de a nu intra sub incidenta noii legi”.
Unii critica insa aceasta lege, considerand ca urmare a acesteia, Suedia ar putea pierde statutul de lider mondial ca rata de penetrare a Internetul broadband.
„Jumatate din traficul pe Internet s-a dus. Daca acest trend va continua, inseamna ca reteaua extensiva de broadband isi va pierde importanta”, a declarat John Karlung, director executiv al Banhof, un furnizor de Internet suedez.
La 12 ore de la implementarea legii, 5 publisheri de muzica din Suedia au depus plangeri privind un server suspectat in a detine peste 2.000 de cantece ce pot fi copiate si redistribuite online ilegal.