George Lemnaru
, managing partner al eRepublik.com, lume virtuala recent iesita din varianta beta, a declarat ca UberVu si eRepublik „sunt primele semne ale unei industrii care incepe sa se manifeste si pe plan international. De asemenea, lansarea de catre Vlad Stan a fondului Seed Money reprezinta un pas important in dezvoltarea online-ului romanesc”, este parerea lui Lemnaru.
Cristian Manafu, de la Evensys, crede ca acest an a marcat cresterea segmentului de servicii online.
„Pana in 2008, cam toata lumea facea site-uri de continut. A existat o perioada in care se trageau site-urile la indigo. Anul acesta a crescut numarul site-urilor care ofera servicii si aplicatii”, este parerea lui Cristian Manafu, managing partner la Evensys si actionar majoritar al companiei de comunicare online Prodigy.
Manafu a remarcat ca in 2008 s-au pus in practica mai multe idei de anul precedent si ca li s-a acordat mai multa seriozitate.
„In zona site-urilor de continut am asistat la mai multe relansari necesare, nu toate foarte bine puse la punct, dar in majoritatea cazurilor s-a vazut o adaptare la nevoile utilizatorului de Internet. Dezvoltarea unor redactii online pe langa cele offline reprezinta un trend important in 2008”, a mai spus Manafu.
Printre cele mai de succes lansari de anul acesta, managerul Evensys a remarcat proiectele eOK.ro, ZeList, HappyFish.ro sau Veevo.ro.
Mihai Seceleanu, manager al InternetCorp, este de parere insa ca trebuie sa mai treaca un timp pentru ca proiectele lansate in acest an sa dovedeasca daca au sau nu succes.
„Cred ca e foarte greu sa vorbim de succes (fie el si potential) pentru proiecte lansate in 2008. Cu cateva exceptii notabile, orice proiect are nevoie de un timp de maturizare pentru a se vedea in ce masura performeaza sau nu – timp care de obicei nu este mai mic de 1 an”, a spus Seceleanu.
Acesta a remarcat ca in 2008 s-a pus mai mult accent pe interactivitate si comunitati virtuale.
Clement Nicolaescu, marketing manager al ArboInteractive, considera ca piata de publicitate online din Romania a devenit mult mai atractiva pentru marii playeri in anul 2008.
„In 2008 s-a lansat in Romania vanzarea de publicitate pe site-ul Hi5.com. Tot anul acesta a fost lansat proiectul vanzari de publicitate pe site-ul Vodafone.ro. Ambele sunt site-uri foarte mari si intrarea lor pe piata publicitatii din Romania reprezinta un semn privind maturitatea acestei piete. Un alt proiect de anvergura este proiectul SATI (Studiul de Audienta si Trafic Internet) in cadrul BRAT, adoptat deja de majoritatea publisherilor romani. Toate aceste proiecte au fost lansate pe fondul consolidarii pietei publicitatii online din Romania si demonstreaza ca aceasta piata este atractiva pentru marii jucatori”, este parerea lui Nicolaescu.
Marketing managerul ArboInteractive a subliniat de asemenea alinierea Romaniei la tendintele internationale in ceea ce priveste punerea accentului pe comunicare.
„In contextul unei tendinte pe plan international de a comunica in cadrul comunitatilor, am constatat si in Romania o dezvoltare importanta a acestui segment. Un exemplu foarte bun in acest sens este Softpedia.com care sustine cea mai mare comunitate de romani, peste 2 milioane de clienti unici lunar conform SATI.ro”, a mai spus Nicolaescu.
Mihai Serea, project managerul Trafic.ro, a observat ca in 2008 ‘s-a pus mai mult accent pe design-ul de calitate, in general, iar in particular, accent pe zona de blogging”. Printre proiectele remarcate de acesta se numara HappyFish.ro sau Clandestino.ro.
2009 – anul blogurilor si al proiectelor online axate pe interactivitate
Reprezentanti ai jucatorilor de pe online sunt de parere ca in 2009 va creste numarul de proiecte speciale, axate pe creativitate, fara insa a fi neglijate si proiectele care pun accent strict pe continut.
„Interesul antreprenorilor din online este, evident, sa atraga trafic. Devine din ce in ce mai greu sa atragi atentia comunitatii online din Romania si a advertiserilor daca nu esti original. Se va pune accent din ce in ce mai mult pe interactivitate”, este parerea lui Clement Nicolaescu de la ArboInteractive.
In ceea ce priveste numarul de proiecte ce vor fi lansate in 2009, parerile sunt impartite.
„Exista doua curente de opinie – eu fac parte din cel optimist. Consider ca se vor lansa mai multe portaluri si site-uri, deoarece si advertiserii vor realiza mai bine potentialul pe care-l ofera Internetul”, a mai spus Nicolaescu.
De partea cealalta, Val Voicu, director si fondator al AdEvolution, este mai pesimist in ceea ce priveste numarul de proiecte ce se vor lansa in online-ul romanesc la anul.
„Nu consider ca vom asista la mai multe lansari in online in 2009 decat in 2008. La un moment dat, se linisteste si piata din Romania si, pe langa asta, se anunta fluctuatii economice puternice, lucru ce va descuraja o parte dintre antreprenori”, a declarat Voicu, care este de parere ca noile proiecte ce urmeaza a fi lansate in 2009 se vor axa pe crearea de comunitati si pe interactivitate.
„De asemenea, blogurile vor lua avant. Vom asista la crearea de multe bloguri noi si din ce in ce mai multe vor gazdui si publicitate. Ba chiar sunt de parere ca multi, in loc sa-si deschida un site de mici dimensiuni, vor prefera sa isi creeze un blog”, a mai spus Voicu.
Cristian Manafu este de parere ca numarul de bloguri nou lansate anul viitor ar putea chiar sa se dubleze.
„Vom asista la noi lansari de bloguri pentru companii – miscare, de exemplu, pe care a ales-o Avon acum circa o luna cand si-a lansat blog oficial. Oricum, multe proiecte noi din 2009 se vor axa pe interactivitate si continut creat de utilizatori”, a conchis Manafu.